Comunicarea si-a spart capul pe asfalturile Bucurestiului

Intr-un oras de doua milioane de locuitori si o infrastructura complexa cu noduri vitale in trafic, au trecut peste patru saptamani de constructii, reamenajari si consolidari ale carosabilului, fara ca cineva sa anunte cand se termina lucrarile, cine raspunde de fluidizarea traficului, cat mai dureaza agonia cetatenilor isterizati de schimbarea traseelor, desfiintarea brusca a statiilor de oprire si de ambuteiajele generate de blocarea temporara a anumitor rute. Presa a acoperit cu titluri de-o

Intr-un oras de doua milioane de locuitori si o infrastructura complexa cu noduri vitale in trafic, au trecut peste patru saptamani de constructii, reamenajari si consolidari ale carosabilului, fara ca cineva sa anunte cand se termina lucrarile, cine raspunde de fluidizarea traficului, cat mai dureaza agonia cetatenilor isterizati de schimbarea traseelor, desfiintarea brusca a statiilor de oprire si de ambuteiajele generate de blocarea temporara a anumitor rute.
Presa a acoperit cu titluri de-o schioapa fenomenul, relatand de pe teren realitati precum „Municipalitatea isi bate joc de calatorii RATB” (Realitatea Romaneasca din 18.09.02). Cu asemenea rezultate mediatice ai de-a face cand te relaxezi in postura de monopol ori cand cultura PR-ului realmente nu si-a gasit nici un adept. Inclin sa cred ca este o nefericita imbinare a celor doua simptome, iar diagnosticul nu este deloc unul fericit: caci trebuie sa fii inconstient ca sa te joci cu propria imagine (si asa controversata) si sa pui la incercare rabdarea atator consumatori.
Nici o comunicare coerenta, discordante acute (citez din acelasi articol: „Nici macar functionarele de la tonetele RATB nu stiau precis ce se intampla, dand deseori indicatii eronate.”) ori – ajunsi in vadita criza – plasari iresponsabile de responsabilitati („Oficialii RATB au precizat ca situatia este cauzata de intarzierea cu care Administratia Strazilor din cadrul Municipalitatii a instiintat regia cu privire la modalitatea de executare a lucrarilor si de necesitatea reamplasarii unor statii’) au generat o harababura cat se poate de prost gestionata si neplacuta pentru ochii si urechile publicului.
Este mai ieftin sa te dezvinovatesti si sa-ti scuturi hainele jerpelite dupa o asemenea non-campanie de comunicare decat sa angajezi doi purtatori de cuvant si un ofiter de presa…? De aici am putea conchide ca mai este suficient de lucru la capitolul PR – la nivel de comunicare prompta si deschisa si din partea autoritatilor care deservesc publicul, la care companiile private nu fac in cele mai multe cazuri decat sa viseze.
Nu este suficient sa te afli intr-o pozitie privilegiata de lider ca sa te si bucuri neaparat de simpatia publicului pe care-l servesti. Dimpotriva, in Romania este un fapt cunoscut ca regiile afiseaza o atitudine nepasatoare, de desconsiderare escaladata chiar pana la aroganta. Publicul le este beneficiar pentru ca nu are la dispozitie o alternativa, de aici dezinteresul fata de nevoile ori preferintele acestuia si lipsa oricarui efort de informare.
Trebuia sa se ajunga in Bucuresti la un proiect de asemenea anvergura ca sa avem finalmente o radiografie a bolnavicioasei comunicari din partea administratiei locale. Reprezentarile acesteia asupra nevoilor publicului sunt ca si inexistente – iar dintr-un instrument necesar, care putea preintampina (pe termen scurt) criza de imagine sau chiar ameliora (pe termen lung) calitatea relatiilor cu comunitatea, PR-ul s-a dovedit o Cenusareasa exilata pe nedrept in rigolele vechii si ingustei ulite a comunicarii.

In final, subliniez ca este mai usor sa contribui la un profil generos, decat sa comunici saracacios cu efecte anemice si multe reprosuri. Publicul asculta, intelege si – inainte de toate – apreciaza riguroasa comunicare si va cauta activ sa-si sustina furnizorii-parteneri. Ramane de vazut pentru cat timp.

Linda Willy
PR Manager la Young & Rubicam/ Team Advertising