"Noi ne-am făcut un calendar etapizat de discuţie pe buget, cu obiectivul de a finaliza şi de a adopta acest buget până în jurul datei de 10 decembrie. Deci, în această primă etapă discutăm deocamdată de alocările bugetare, plafoanele bugetare pe diferitele ministere şi apoi o să discutăm şi de cifrele, de calculele privind veniturile şi vizavi de legislaţia deja adoptată şi ce putem acoperi", a afirmat prim-ministrul într-o conferinţă de presă. 

El a mai anunţat că luni după-amiază va avea loc o nouă întâlnire informală a Guvernului la Palatul Victoria în care ministrul de Finanţe va veni cu o analiză. 

"Deci, noi am luat un proiect de buget care a fost lăsat de fostul guvern în Ministerul Finanţelor. În prima şedinţă de guvern miniştrii au solicitat un timp de răgaz să-şi analizeze priorităţile pentru anul care vine, inclusiv priorităţi cu un posibil impact bugetar. Le-am dat termen până duminică seara să îşi clarifice aceste proiecte cu care vor să vină în bugetul pentru 2016. Şi luni după-amiază vom avea din nou o întâlnire informală de guvern aici, la Palatul Victoria, în care doamna ministru de Finanţe va veni cu o primă analiză a acestor solicitări şi a ceea ce era deja prevăzut în buget pentru alocările bugetare pe ministere, acele aşa-zise plafoane bugetare pe ministere (…)", a explicat Dacian Cioloş, referindu-se la proiectul de buget pe anul viitor. 

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa și: