Capsula spaţială lansată de China la începutul acestei săptămâni s-a întors cu succes pe Pământ, în urma unei misiuni de testare, a anunţat CMSA, agenţia chineză însărcinată cu zborurile cu echipaj uman (China Manned Space Agency), scrie AFP.

Este vorba de noua capsulă spaţială lansată marţi, 5 mai, o misiune crucială pentru pregătirea trimiterii de astronauţi către viitoarea sa staţie spaţială. Lansarea fusese programată pentru luna aprilie, însă a fost amânată din cauza unor probleme tehnice.

Capsula spaţială a fost propulsată de la baza Wenchang, pe insula Hainan (sud), cu ajutorul unei rachete de tip Long March 5B, care a efectuat primul său zbor. Racheta este o versiune modificată a celei de tip Long March 5, care a fost testată cu succes în decembrie după două lansări eşuate din cauza unor probleme la motoare. Din motive de siguranţă, nicio persoană nu s-a aflat la bordul capsulei din cauza naturii sale experimentale.

Principalele obiective ale capsulei spaţie pe termen mediu vor fi trimiterea de astronauţi pe viitoarea staţie spaţială şi efectuarea de zboruri cu echipaj uman către Lună, scrie Agerpres.

Viitoarea staţie spaţială chineză (CSS), numită Tiangong în mandarină („Palatul celest”), va fi formată din trei părţi: un modul principal cu o lungime de aproape 17 metri şi două module anexe (pentru experimente ştiinţifice). Asamblarea sa în spaţiu ar trebui să înceapă în acest an datorită noii rachete Long March 5B (cea mai puternică rachetă chineză) şi este prevăzut să se încheie în 2022. China investeşte miliarde de euro în programul său spaţial. Ea plasează numeroşi sateliţi pe orbită, pentru ea sau pentru alte ţări.