"La ora actuală, o consider o bombă socială pe care nu văd cum o va gestiona Guvernul României, în situaţia în care pe 30 (martie – n. r.) este posibil ca 7.500 de salariaţi să nu îşi mai poată lua salariile din cauza acţiunilor iresponsabile care au fost întreprinse în ultima perioadă. Vă daţi seama că vin sărbătorile, iar salariaţii ceferişti nu au alte venituri decât salariul de ceferist şi gândiţi-vă: e Vinerea Floriilor Mari şi după aia urmează Paştele, fără salariu, pentru 7.500 de familii. Eu vreau să atrag atenţia şi să solicit ca toţi factorii de decizie şi toate instituţiile statului să intervină în această mizerie – pentru că până la urmă eu o consider o mizerie. Pentru mai mult de jumătate dintre cei 7.500 (de salariaţi – n. r.) e probabil singurul venit în familie. E o tragedie", a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele FML, Iulică Măntescu. 

Printre nemulţumirile ceferiştilor se numără situaţia căii ferate, salarizarea personalului, dar şi Legea statutului personalului feroviar. 

Potrivit lui Măntescu, joi se va decide un plan de acţiuni care vizează pichetarea Ministerului Transporturilor şi organizarea unui marş către Guvern. 

"Voi prezenta situaţia delicată în care se află CFR Marfă, după care va fi urmat de un comunicat privitor la programul de acţiuni; va urma un program de acţiuni pe care îl vom desfăşura, urmând ca de mâine, la prânz, să stabilim o acţiune comună şi cu colegii din celelalte federaţii care vor să vină alături de noi. Acţiunile vor fi de la pichetarea Ministerului Transporturilor, miting cu marş la Palatul Victoria, depuneri de memorii", a precizat sindicalistul. 

CFR Marfă datorează CFR SA 835,852 milioane de lei, soldul restant fiind de 819,953 milioane de lei. Din datoria totală, CFR SA deţine titluri executorii în cuantum de 650,555 milioane de lei, din care 371,564 milioane de lei se află deja în procedură de executare silită. 

"Trebuie subliniat şi faptul că acumularea datoriei către CFR SA este în mare parte consecinţa neplăţii de către o serie de societăţi cu capital de stat a serviciilor prestate de CFR Marfă, nivelul actual al creanţelor operatorului naţional fiind de circa 350.000.000 de lei. Deşi au avut loc o întâlniri între conducerile celor două societăţi începând cu data de 5 martie 2018, până la ora actuală nu s-a reuşit să se găsească o soluţie agreată de comun acord, opiniile expuse fiind chiar divergente şi neconstructive pentru ambele părţi", se arată într-o scrisoare adresată de FML Preşedinţiei. 

În acest context, spun sindicaliştii, în data de 22 martie, CFR SA a blocat toate conturile bancare ale CFR Marfă şi a instituit popriri şi asupra conturilor clienţilor 
acesteia, "punând în acest mod societatea într-o situaţie deosebit de dificilă în relaţiile cu clienţii" şi făcând imposibilă participarea acesteia la licitaţii importante pentru contracte de transport, licitaţii care urmează a se desfăşura în zilele următoare. 

"Blocarea conturilor societăţii chiar înaintea acestor licitaţii creează suspiciuni cu privire la corectitudinea acestei măsuri dispuse de gestionarul infrastructurii. În acelaşi timp, s-au blocat şi drepturile salariale ale celor 7.500 de salariaţi ai CFR Marfă scadente în data de 30 martie. Privarea salariaţilor, în pragul sărbătorilor pascale, de drepturile cuvenite pentru munca depusă va genera grave convulsii sociale cu urmări greu de apreciat. Nu ştim care sunt interesele obscure ale încercării de îngenunchiere a CFR Marfă prin neimplicarea factorilor cu putere de decizie, dar solicitarea noastră fermă este să nu se joace la ruletă soarta unei societăţi a statului român, de interes strategic, precum şi cu soarta şi viitorul celor 7.500 de salariaţi ai acesteia şi ai filialei de reparaţii locomotive", se mai spune în documentul trimis preşedintelui Klaus Iohannis. 

FML susţine că trebuie găsite de urgenţă soluţiile legale de stingerea conflictului dintre cele două societăţi şi de "eşalonare rezonabilă a restituirii datoriei", astfel încât să nu fie afectată activitatea normală a niciuneia dintre ele. 

"Dacă salariaţii societăţilor feroviare, care au câştigat în instanţă o serie de drepturi, au înţeles situaţia dificilă şi au acceptat eşalonarea plăţilor pentru a nu falimenta societăţile, nu vedem de ce gestionarul infrastructurii n-ar putea să înveţe din înţelepciunea propriilor salariaţi. Poate este doar lipsă de viziune. Am făcut apeluri către factorii de decizie (Parlamentul României, Guvernul României, Ministerul Transporturilor, celor două societăţi în cauză) să întreprindă demersuri rapide în vederea reglementării corecte a situaţiei prezentate şi evitarea unui colaps al operatorului naţional, fără a avea niciun rezultat concret, fapt pentru care vă rugăm să interveniţi, în calitatea constituţională de autoritate de mediere, pentru soluţionarea situaţiei conflictuale create, credem noi, de deciziile greşite ale decidenţilor politici cu privire la sistemul feroviar din România", afirmă sindicaliştii, în scrisoare. 

La rândul său, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a atras atenţia luni, la o conferinţă pe teme de profil, că CFR Marfă a acumulat o datorie netolerat de mare la CFR Infrastructură, de peste 100 de milioane de euro, iar dacă CFR Infrastructură ar folosi toţi banii pe care îi are de primit de la această companie am avea sute de kilometri de pe care restricţiile ar fi ridicate. 

"Există probleme legate de transportul de pasageri şi de marfă pe calea ferată, dar care ar putea fi îmbunătăţit cu mijloace minimale. Le cer tuturor să manifeste maxim de proactivitate în sensul realizării, optimizării activităţilor pe care le desfăşoară. Mă preocupă foarte serios faptul că CFR Marfă a acumulat o datorie prea mare, mult prea mare, netolerat de mare la CFR Infrastructură. Eu cred că, dacă ar fi fost vorba de un agent privat, acest lucru nu ar fi ajuns în această situaţie. Sunt preocupat de faptul că o astfel de datorie, de fapt, poate fi tratată şi ca o distorsiune în piaţă, ca un element de concurenţă neloială în raport cu alţi operatori. CFR Infrastructură, dacă şi-ar folosi toţi banii pe care îi are de primit de la CFR Marfă, am avea sute de kilometri pe care restricţiile ar fi ridicate şi nu glumesc când spun că a avea o infrastructură feroviară fără restricţii deja poate fi tratat ca un lucru mai bun decât ceea ce este astăzi", a menţionat Şova. 

Întrebat la cât se ridică această datorie, ministrul a răspuns: "Datoria, aşa cum o ştiu eu, fără a intra în detalii, depăşeşte 100 de milioane de euro, ceea ce nu e deloc de neglijat". 

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: