Liber la circulație după vaccinare?

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a vorbit în cadrul conferinței online „Noua adeverinţă electronică verde în context COVID-19. Facilitarea liberei circulaţii în UE”.

„A fost un an greu, un an cu restricţii de călătorie impuse de statele membre, care au limitat libera circulaţie, bineînţeles cu impact negativ pentru industria de transporturi europeană. Certificatul verde digital este cea mai recentă iniţiativă a Comisiei Europene.

Certificatul verde nu este un paşaport care determină statele membre să permită sau nu o călătorie, nu e condiţie prealabilă pentru libera circulaţie, care este un drept fundamental al cetăţenilor în UE. Totuşi, în condiţiile actuale, în care ţările cer diferite documente, în diferite maniere, un document standard, interoperabil, acceptat de toate statele membre ale Uniunii Europene, care să ateste vaccinarea, testarea sau recuperarea după boală va funcţiona ca un facilitator al călătoriilor”, a spus Adina Vălean.

Cum vor putea călători românii care s-au imunizat

Totodată, Adina Vălean a punctat că unul dintre principiile importante care stau la baza concepției acestui certificat este cel al nediscriminării.

„Orice cetăţean al UE care călătoreşte şi deţine un astfel de document ar trebui să fie scutit de restricţii de liberă circulaţie în acelaşi mod ca membrii statului în care acesta călătoreşte. În cazul în care o ţară continuă să impună carantina sau testarea suplimentară pentru deţinătorii acestor certificate, respectiva ţară trebuie să notifice Comisia şi celelalte state membre şi să explice această decizie, să furnizeze baza ştiinţifică pentru asemenea decizie.

În acest moment suntem în discuţii tehnice la nivel european şi global pentru a dezvolta proceduri cât mai simple, pentru aeroporturi, gări, autogări. De pildă, lucrăm la o modalitate de verificare a acestui certificat verde digital în momentul check- in-ului online, astfel încât să evităm cozile în aeroport. Pentru pasagerii care opteaza pentru varianta pe hârtie a certificatului el va fi verificat la biroul de îmbarcare şi check-in prin citirea codului unic de bare imprimat. La nivel instituţional aş spune că lucrurile se mişca foarte repede. Aşteptăm un vot pozitiv în plen săptămâna viitoare. Consiliul European a dat deja mandat în 14 aprilie pentru începerea negocierilor”, a conchis comisarul european.

Sursă foto: Dreamstime