Cererea pentru burgeri vegani creşte atât de rapid încât grupul brazilian JBS SA, cel mai mare furnizor mondial de carne, anunţă că este posibil să înfiinţeze o nouă companie globală care va fi specializată în produse pe bază de plante, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

Carnea provenită de la animale va fi un produs de lux în viitor şi oamenii se vor îndrepta spre alternativele pe bază de plante, care vor fi mai ieftine, a declarat directorul general de la JBS, Gilberto Tomazoni. În plus, populaţia globului este în creştere şi ar urma să ajungă la 10 miliarde de locuitori în 2050. În aceste condiţii, cantitatea de carne necesară pentru a satisface necesarul de proteine al lumii va fi imposibil de produs.

„Produsele pe bază de plante ne vor ajuta să reducem decalajul de proteine cu produse mai accesibile comparativ cu proteinele animale, care vor deveni produse mai premium. Credem că produsele pe bază de plante vor fi un business independent în viitor”, a spus Gilberto Tomazoni.

Cererea pentru bugeri vegani a explodat

Grupul brazilian JBS este doar una din numeroasele companii alimentare tradiţionale care îşi încearcă norocul cu substituenţi din carne, pe măsură ce burgerii şi cârnaţii produşi din proteine pe bază de plante devin produse mainstream. Cererea a explodat după ce start-up-uri precum Beyond Meat şi Impossible Foods au popularizat burgerii vegani care imită carnea de vită. Între timp şi companii precum McDonald’s şi Starbucks au adăugat produse din alternative la carne în meniurile lor.

JBS, la fel ca şi rivalul american Tyson Foods Inc., a intrat pe piaţa cărnii din plante în anul 2019 şi are mai multe echipe regionale la nivelul global care dezvoltă produse pe bază de plante. Noua companie pe care Tomazoni o are în vedere ar urma să regrupeze toate aceste afaceri regionale într-un grup global.

JBS are deja o prezenţă considerabilă, controlând 57% din piaţa burgerilor pe bază de plante din Brazilia. În Europa, subsidiara sa Moy Park furnizează burgeri din carne falsă de pui. În peste 3.000 de magazine din SUA, compania braziliană are 10 produse pe bază de plante sub brandul OZO, iar anul trecut vânzările au crescut cu 300%.

Carnea pe bază de plante nu mai este o piață de nișă

Chiar şi aşa va fi dificil pentru JBS să concureze cu firme precum Beyond Meat care au creat moda cărnii false. Investitorii au început să direcţioneze fonduri spre strat-up-urile care produc proteine din surse alternative, care anul trecut au strâns finanţări record în valoare de 2,4 miliarde euro.

„Avem baza necesară pentru a ne creşte afacerile cu produse pe bază de plante: capacitatea de inovaţie, investiţiile în cercetare, acorduri cu companii din întreaga lume pentru furnizarea de ingrediente, prezenţa în retail”, a apreciat Tomazoni. Potrivit acestuia, pentru moment JBS se concentrează pe dezvoltarea de noi produse şi pe înţelegerea modului în care funcţionează piaţa. Chiar dacă este încă neclar cât va creşte carnea pe bază de plante, un lucru este sigur, nu mai este o piaţă de nişă. Chiar şi acum creşterea clasei de mijloc în Asia şi Africa generează o cerere pentru mai multe proteine în diete. Pentru a face faţă acestei cereri, producţia de proteine ar trebui să crească cu 70% în următorii 30 de ani.