„BRUA este un mare succes al Transgaz, este fundamental faptul că gazoductul a putut să fie finalizat, fundamental pentru securitatea energetică a României. Ne gândim în primul rând la exporturi, dar şi la importuri, astfel încât piaţa să fie aprovizionată la cel mai bun nivel”, a spus CEO al OMV Petrom. Faza I a proiectului BRUA a fost finalizată, atât conducta, cât şi staţiile de comprimare, ceea ce va duce la diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze a României, a anunţat, luni, Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, la evenimentul online „The Romanian International Gas Conference”.

„Proiectul BRUA faza I este finalizat, atât conducta, cât şi staţiile de comprimare. BRUA va duce la diversificarea surselor de aprovizionare şi la consolidarea securităţii energetice. De asemenea, va permite fluxul de gaze de pe platforma Mării Negre”, a spus oficialul ministerial. Este o realizare foarte mare pentru România şi Uniunea Europeană, a adăugat el.

Importanța proiectului BRUA

Proiectul BRUA are drept obiectiv asigurarea accesului la noi surse de gaze, precum şi facilitarea transportului de gaz caspic către pieţele din Europa Centrală şi de Est. Faza I asigură capacităţi de transport bidirecţional de 1,5 miliarde metri cubi pe an în sau din direcţia Bulgaria şi 4,4 miliarde metri cubi pe an în sau din direcţia Ungaria. Proiectul a fost declarat de Comisia Europeană ca fiind de importanţă strategică. Tronsonul românesc al conductei ar fi trebuit finalizat în decembrie 2020 şi a necesitat o investiţie totală de 480 de milioane de euro, din care 180 de milioane de euro reprezintă un grant acordat de Comisia Europeană.

Gazoductul BRUA se integrează perfect atât în politicile UE de diversificare a surselor de energie și securizare furnizării de gaze naturale către piața europeană. Combinat cu proiectele similare din Bulgaria și Grecia, BRUA va lega Europa Centrală cu Coridorul Sudic ce aduce gazele azere din Bazinul Caspic, via Turcia, prin Grecia și Albania. De asemenea, BRUA se adaugă politicilor României de a-și consolida poziția de hub regional pe piața energetică. Viitoarea conectare a BRUA cu prognozatul terminal GNL de la Constanța, printr-o extindere de 300 km, va continua politica de securizare a pieței energetice europene. Astfel se va facilita accesul atât la perimetrele românești de gaze naturale din Marea Neagră cât și la o rută alternativă pentru gazele din Bazinul Caspic exploatate de compania azeră SOCAR, cu care Transgaz are deja un Memorandum de înțelegere semnat