Cel mai important diplomat american si-a dat demisia
Subsecretarul de stat pentru afaceri politice Tom Shannon a demisionat joi din Departamentul de Stat american, după o carieră de 34 de ani. Numărul trei în ierarhia instituţiei, el era diplomatul de carieră cu cea mai înaltă funcţie, informează Agerpres.
Shannon, în vârstă de 60 de ani, a lucrat sub şase preşedinţi şi 10 secretari de stat. Într-o scrisoare către personalul departamentului, el afirmă că decizia de a demisiona este personală, motivată de "dorinţa de a fi prezent în familie, de a-mi evalua viaţa şi de a da o direcţie nouă anilor care mi-au mai rămas".
Dincolo de asta, trebuie spus că, după ce Donald Trump şi-a început mandatul de preşedinte al SUA, din Departamentul de Stat au plecat în serie mai mulţi diplomaţi de carieră, de rang înalt.
Tom Shannon s-a ocupat în ultima perioadă de unele din cele mai complexe şi sensibile probleme, printre care respectarea de către Iran a acordului nuclear şi relaţiile deteriorate cu Rusia. De-a lungul carierei, a fost ambasador în Brazilia, Camerun, Gabon şi Africa de Sud. Fostul preşedinte Barack Obama l-a însărcinat în 2015 cu ameliorarea relaţiilor cu regimul preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





