Norvegia este o ţară industrială foarte dezvoltată, cu o economie deschisă, orientată înspre export. Considerată una din cele mai bogate ţări din lume, Norvegia a obţinut scoruri foarte mari şi în ceea ce priveşte nivelul de trai, speranţa de viaţă, îngrijirea medicală şi calitatea locuinţelor. Secolul XX a fost o perioadă de creştere economică continuă şi viguroasă pentru Norvegia. Începând din anii ’70, industria de exploatare a petrolului de pe platformele marine joacă un rol dominant în economia norvegiană. Numai 21 % din suprafaţa terestră totală a Norvegiei este adecvată pentru exploatarea agricolă sau forestieră (3 % fiind pământ arabil, iar 18 % fiind acoperit de păduri). Norvegia nu este membră a Uniunii Europene (UE), dar participă la piaţa unică europeană ca semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European (SEE) încheiat între ţările UE şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS).
Deși nu există statistici oficiale în privința numărului de persoane care au emigrat din România, multi estimează că acest număr ar fi în jur de 3 milioane. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană s-a obeservat un influx de români în țările nordice, printre acestea numărându-se și Norvegia. Deși membră EFTA, Norvegia a impus restricții românilor și bulgarilor pe piața forței de muncă. Aceste restricții constau în necesitatea obținerii unui contract de lucru de minim 80% pentru a putea avea permis de reședință. La 15 iunie 2012 Norvegia a renunțat la aceste restricții, astfel românii care doresc să locuiască în această țară pot lucra și mai puțin de 80%. Pentru mulți Norvegia reprezintă țara în care își pot construi un viitor mai sigur. Totuși, odată ajunși în Norvegia unii români întâmpină dificultăți de adaptare din punct de vedere lingvistic și social.
Când ajungeți în Norvegia

În conformitatate cu noile cerinţe, nu mai este nevoie să faceți dovada unui permis de lucru, este suficient să vă înregistrați la organele competente. Odată înregistrat veţi putea să trăiți și să căutați un loc de muncă în Norvegia timp de trei luni. Dacă părăsiți ţara până la sfârşitul acestor trei luni și apoi vă reîntoarceți, durata permisă șederii pornește din nou de la zero. Dacă aţi locuit în Norvegia timp de trei luni și nu v-ați înregistrat în această perioadă va trebui să părăsiți ţara.

Înregistrarea se face online la https://selfservice.udi.no/. Imprimați un document de înregistrare, apoi mergeți la un centru de asistență pentru lucrători străini (SUA) sau la poliţie (Politi) la ora la care ați fost programat în urma înregistrării online. Enumerate mai jos sunt documentele necesare pentru depunere la  centrul de asistență pentru lucrători străini (SUA) sau la poliţie.

Dacă aveţi de gând să trăiți în Norvegia mai mult de trei luni

Cetăţenii Uniunii Europene care doresc să trăiască în Norvegia pentru mai mult de trei luni trebuie să se înregistreze la poliţie sau centrul de asistență pentru lucrători străini (SUA). În primul rând, vă înregistraţi online la https://selfservice.udi.no/ , apoi, mergeţi la cel mai apropiat birou de poliţie sau centru de asistență pentru lucrători străini. Odată înregistrat, veţi primi un certificat de înregistrare care nu necesită reînnoire.

Dacă sunteţi în căutarea unui loc de muncă

Dacă veniţi în ţară pentru a căuta un loc de muncă, serviciile de poliţie sau centrul de asistență pentru lucrători străini trebuie să vă înregistreze ca şomeri. Trebuie să faceți acest lucru în maxim trei luni de la data sosirii în Norvegia. În acest caz o să puteți sta în Norvegia timp de 6 luni.

În primul rând trebuie să vă înregistrați ca solicitant al unui loc de muncă on-line la: https://selfservice.udi.no/ , nu uitați să imprimaţi documentul de înregistrare. Apoi, mergeţi la cel mai apropiat birou de poliţie sau centru de asistența pentru lucrători străini (SUA), în oraşul în care vă aflațihttp://www.sua.no/ . Înregistrarea on-line nu este suficientă, trebuie să vă prezentați personal autorităților statale. Angajaţii lor vor analiza şi verifica informaţiile. Poliţia va decide dacă vă permite să vă înregistraţi sau nu. Când mergeți la poliţie sau SUA, nu uitați să luați cu dvs. pașaportul și formularul on-line de înregistrare care atestă că sunteți în căutarea unui loc de muncă.

Înregistrarea nu vă costă nimic. Daca aveți cu dvs. toate documentele necesare veți fi înregistrat imediat după o vizită la poliţie sau la un birou SUA și vi se va emite un certificat de înregistrare ca solicitant al unui loc de muncă. Dacă în termen de şase luni, nu veți găsi de lucru în Norvegia, trebuie să re-contactați poliţia sau SUA. Vi se va extinde înregistrarea ca solicitant al unui loc de muncă, dacă se poate dovedi că aveţi posibilitatea de a găsi un loc de muncă în curând.
 
Deportarea apare în condițiile în care persoana în cauză nu are autorizație de imigrare sau a furnizat informaţii false la înregistrare. În cazul în care înregistrarea nu este aprobată sau permisul de şedere este anulat este recomandabil să părăsiți Norvegia cât mai curând posibil.

Salarii până la 9.500 euro
Angajatorii norvegieni publică în continuare anunţuri de recrutare adresate inginerilor români prin reţeaua EURES. Inginerii români pot câştiga salarii între 7.000 şi 9.500 euro lunar dacă sunt specialişti în sisteme de automatizare şi au experienţă de lucru în industria petrolului şi gazelor naturale, conform unor anunţuri postate pe site-ul ANOFM. Pe lângă inginerii proiectanţi se caută şi ingineri electrici şi automatişti. Contractele de muncă se încheie pe 6 luni, cu posibilitate de prelungire. Alte posturi scoase la concurs de angajatorii din Norvegia sunt de ingineri seniori în sisteme de control şi ingineri seniori proiectanţi de ţevi.
Zboruri low cost
Compania aeriană low cost Wizz Air a anunţat că va introduce anul viitor o rută nouă, București-Oslo, care va costa de la 142 de lei. Ruta va fi operată într-o primă fază de două ori pe săptămână iar rezervările pot fi făcute în perioada imediat următoare, a anunţat compania.
Ce trebuie să știi despre Norvegia

Cumpărăturile sunt, în medie, cu 43% mai scumpe decât în Uniunea Europeană şi cu 63% mai scumpe decât în SUA. Faţă de România, preţurile sunt de 2,3 ori mai mari iar veniturile – de 10 ori mai mari. Nu există notar, nici piețe de legume și fructe proaspete în timpul săptămânii, iar băuturile alcoolice sunt extrem de scumpe. Alcoolul se vinde numai până la ora 8 seara, pe bază de buletin, dacă ai peste 21 de ani. Norvegienii obișnuiesc să meargă până în Danemarca pentru a cumpăra alcool deoarece aici este mai ieftin. În schimb, apa de la robinet este foarte bună, de aceea aceasta lipsește cu desăvârșire din supermarketuri.

Mai multe informații găsiți AICI