Ce studii are Daniela Crudu. Fosta asistentă TV este singura cu o astfel de diplomă

Ce studii are Daniela Crudu. Fosta asistentă TV este singura cu o astfel de diplomă
Publicat de Corina Chiriac la 11 februarie 2020, 17:14

Daniela Crudu a ieșit în evidență după ce a fost asistentă TV la diverse emisiuni difuzate pe Antena 1 precum ”Neața cu Răzvan și Dani” sau ”Un show păcătos”. Totuși, puțini știu ce studii are, de fapt, fosta asistentă TV.

Ce studii are Daniela Crudu

Fosta asistentă TV a absolvit Liceul Economic numărul 4 din Capitală și apoi a urmat cursurile Facultății de Jurnalism. Deși se prezenta rar la examene, Daniela Crudu a reușit să aibă numai note mari în perioada studenției. Bruneta a absolvit Facultatea de Jurnalism și este singura dintre asistentele TV care chiar au o diplomă în domeniul în care au profesat.

Primul său job nu a fost în televiziune

Înainte de a deveni asistentă TV, Daniela Crudu a lucrat ca animatoare în mai multe cubluri din Capitală reușind astfel să facă destui bani. Aceasta era plătită cu 100 de euro pe noapte.

A intrat în lumina reflectoarelor datorită lui Andrei Rațiu prin intermediul Școlii de modelling Prince d’Armeny. În cadrul acestei școli, Daniela Crudu a câștigat și titlul de „Cel mai sexy fotomodel din Romania”.

Fosta prezentatoare TV bătută măr de către iubitul său

Fosta asistentă TV a trecut prin momente dificile duminică dimineața după ce a fsot bătută de către iubitul său croat. Acum, Daniela Crudu rupe tăcerea și dezvăluie în ce stare se află.

După ce a trecut prin momente teribile, Daniela Crudu a spus la Xtra Night Show cum se simte în prezent și ce i-a făcut iubitul croat.

„Dacă nu săream din maşină şi nu fugeam, mă omora. M-a dat cu capul de bord. Suntem împreună de mult timp, nu a avut nicio ieşire violentă, dar acum, practic era alt om. Nu s-a comportat niciodată aşa, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Nu mai văd, am ochii lipiţi şi plini de sânge”, a declarat Daniela Crudu pentru Xtra Night Show.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.