Ce meserie are la bază Connect-R

Connect-R ( cu numele real Ștefan Relu Mihalache) visa de la început să ajungă un artist faimos dar nu era sigur că acest lucru va fi posibil. Astfel, acesta a decis, ajutat de tatăl său, să urmeze o școală de meserii pentru a fi sigur că va avea un viitor financiar stabil. Connect-R a absolvit un liceu cu specializarea de tinichigiu auto.

“Tata a vrut musai să am o meserie. De asta am diploma de tinichigiu vopsitor auto”, a povestit artistul, citează libertatea.ro

Ce spune Misha, fosta soție, despre Connect-R

Misha și Connect-R sunt părinți model pentru fiica lor, chiar dacă aceștia nu mai sunt legați de acte. Cei doi au plecat și în vacanțe împreună și petrec foarte mult timp alături de micuță. Pentru că zvonurile despre o eventuală împăcare au început să circule, artista s-a decis să spună lucrilor pe nume și să facă lumină în cazul împăcării dintre ea și Connect-R:

„Eu sunt foarte prinsă cu ceea ce fac, pe plan profesional şi nu am timp să mă gândesc la alte lucruri. Noi nu am luat această decizie de a ne separa din cauza acestor probleme, din cauza depresiei postnatale. Ele au venit mai târziu, nu au mai mers lucrurile aşa cum trebuie. Mă bucur că am luat această decizie la momentul potrivit, pentru că acum avem o relaţie super ok de prietenie. Sunt multe cupluri care ajung la ură şi nu e ok. Copilul ajunge să sufere cel mai mult.”

„Ne vedem zilnic. Relu vine zilnic şi o vede pe Maya. Tatăl ei era şi înainte plecat la concerte şi nu a fost o ruptură aşa mare. Nu am luat în calcul o împăcare. Momentan suntem ok. Au mai fost cazuri în care Maya şi-a dorit foarte mult să doarmă cu tatăl ei şi a mai rămas peste noapte”, a dezvăluit Misha conform spynews.ro.


Te-ar putea interesa și: