Câte persoane au trecut granița

Aproape 48.000 de persoane au trecut granița în ultimele 24 de ore, cele mai multe pe la frontiera cu Ungaria, unde s-au prezentat, pentru realizarea formalităţilor, 28.500 de persoane cu 9.600 mijloace de transport.

„În data 9 ianuarie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control peste 85.500 persoane, cetăţeni români şi străini, cu aproximativ 27.600 mijloace de transport (dintre care 9.400 de automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 37.600 persoane cu 13.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 47.900 persoane cu 14.600 mijloace de transport”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 39.100 de persoane şi 15.200 de mijloace de transport (5.000 automarfare), din care pe sensul de ieşire din ţară au fost aproximativ 28.500 de persoane cu 9.600 mijloace de transport.

În ultimele 24 de ore, cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost PTF Borş, judeţul Bihor (cu peste 8.900 de persoane care au trecut frontiera, din care aproximativ 7.000 pe sensul de ieşire şi aproximativ 3.100 de mijloace de transport) şi PTF Petea, judeţul Satu Mare (cu peste 8.600 persoane, din care 7.400 pe sensul de ieşire şi aproximativ 2.700 de mijloace de transport).

Românii au plecat din țară

„Ca urmare a faptului că sărbătorile de iarnă s-au încheiat şi mulţi cetăţeni români se întorc în statele din vestul Europei, unde au reşedinţa, pe sensul de ieşire din ţară, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa româno-ungară, se constată o creştere a numărului de persoane care s-au prezentat la control. În plus, în contextul pandemic, autorităţile maghiare efectuează verificări suplimentare cu privire la persoanele care urmează să intre în Ungaria”, arată sursa citată.

Pentru evitarea aglomeraţiei, IGPF recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor, astfel: pe raza judeţului Arad – PTF Nădlac – Nagylak, PTF Nădlac II – Csanadpalota, PTF Turnu – Batonnya, PTF Vărşand – Gyula; pe raza judeţului Bihor – PTF Salonta – Mehkerek, PTF Borş – Artand, PTF Borş II – Nagykzreky, PTF Valea lui Mihai – Nyirabrany; pe pe raza judeţului Satu Mare – PTF Urziceni – Vallaj şi PTF Petea – Csengersima.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa https://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În perioada menţionată, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 21 fapte ilegale ( 13 infracţiuni şi opt contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. De asemenea, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate ce urmau a fi introduse ilegal în ţară care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte de a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 200 lei.

S-au dat amenzi de aproximativ 700 lei

Nu s-a permis intrarea în ţară a 174 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 10 cetăţeni români din diferite motive legale.

Inquam Photos / Virgil Simonescu