Furtuna denumită „Ianos” a smuls copacii din rădăcini şi a provocat vineri întreruperi ale energiei electrice în insulele Ionice şi în vestul Peloponezului, conform agerpres.ro

Cele mai afectate regiuni

După ce a trecut peste zona centrală a Greciei, cele mai afectate regiuni au fost cele din jurul oraşelor Karditsa şi Farsala.

Corpul unei femei în vârstă a fost descoperit într-o casă inundată dintr-un sat din apropiere de Farsala, conform unui anunţ al pompierilor.

Trebuie menționat că autorităţile au declanşat acţiuni de căutare a două persoane ce au fost raportate dispărute, conform poliţiei. Ulterior, un reprezentant al pompierilor a anunţat că a fost descoperit şi cadavrul unui bărbat în vârstă de 63 de ani, în apropierea spitalului din Karditsa. Deocamdată nu este clar dacă această victimă era una dintre persoanele date dispărute.

Ploile torenţiale au transformat oraşul Karditsa într-un lac uriaş, conform imaginilor prezentate de televiziunile elene. Un pod s-a prăbuşit.

O catastrofă totală

„Ne confruntăm cu o catastrofă totală”, a declarat Nikolaos Gousios, rezident la Farsala.

Circulaţia trenurilor între Atena şi oraşul nordic Salonic a fost suspendată. Pompierii eleni au precizat că pe perioada acestei furtuni au primit peste 2.450 de solicitări de ajutor, pentru a salva persoane blocate în casele inundate, pentru a tăia şi degaja copaci căzuţi şi pentru a pompa apa din magazine şi locuinţe.

Reţeaua de electricitate a fost puternic afectată şi sunt depuse eforturi pentru reluarea furnizării de energie electrică la Karditsa şi în insulele Ionice. Paza de Coastă a anunţat că 5 ambarcaţiuni s-au scufundat vineri la Zakynthos şi Lefkada.

De asemenea, furtuna a ajuns sâmbătă în regiunea capitalei Atena. Deocamdată nu au fost raportate noi pagube.

Ce este un medican

Medicanul, un cuvânt format dintre uragan și Mediterană, este o furtună cu caracteristici tropicale, asemănătoare unui uragan. Rar, astfel de furtuni formate în Marea Mediterană s-au dezvoltat în uragane de categoria 1. Dezastrele nu sunt provocate, în general, de vânt, ci mai ales de ploile torențiale și de inundații. Astfel de furtuni apar, de obicei, cam o dată pe an, mai ales în perioada septembrie-ianuarie.

Sursă foto: Meteo & Radar