"În Uniunea Europeană, pentru ca o Casă de Asigurări de Sănătate să fie rentabilă trebuie să aibă aproximativ 1-1,5 milioane de plătitori, de asiguraţi. Numărul actual de CAS-uri din ţara noastră este mult prea mare pentru ca ele să funcţioneze pe principiul rentabilităţii’, crede medicul Victor Eşanu.
Potrivit lui, raportat la populaţia din România, ar trebui să existe nu mai mult de opt, maximum zece case de sănătate pentru a fi rentabile.
În 2011, bugetul alocat sănătăţii s+a micţorat considerabil, adâncind şi mai mult prăpastia dintre România şi alte ţări europene. Doar 230 de euro pe cap de locuitor a fost suma alocată de stat, în 2011, pentru sănătate, față de 275 de euro, cât a fost în 2010. Adică, mai puțin de o zecime din cât alocă statele din vestul Europei. De pildă, Austria alocă 3.360 de euro, iar Luxemburg 5.500 de euro.
Prea mulţi medici
Totodată, preşedintele CFM Cluj a arătat că, anual, Universităţile de Medicină şi Farmacie (UMF) din România dau câte 7.000 de absolvenţi la sub 20 de milioane de locuitori ai ţării. Numărul lor este similar cu cât produce Franţa, cu 60 de milioane de locuitori, şi Marea Britanie, cu 70 de milioane de locuitori.

"La examenul de rezidenţiat, se scot numai 2.000-2.500 de locuri, pentru că de atâţi medici este nevoie în sistem. Ce facem cu restul absolvenţilor de UMF ?", a întrebat, la dezbatere, Victor Eşanu.