Capitala a găzduit cel mai mare concurs de scriere de coduri din țară. Au participat peste 200 de programatori

Capitala a găzduit cel mai mare concurs de scriere de coduri din țară. Au participat peste 200 de programatori
Publicat de Alecsandru Ion la 24 octombrie 2019, 21:12

Programatorii din România au putut participa, în weekendul trecut, în București, la cel mai mare concurs pentru scriere de coduri din țară. Premiul cel mare a fost de nu mai puțin de 25.000 de dolari.

Cognizant Softvision, lider global pe piața de software, a organizat cel mai mare Coding Contest din România, în perioada 19-20 octombrie, în București.

În cadrul concursului, peste 200 de programatori au fost provocați să își folosească imaginația și expertiza pentru a dezvolta produse inovatoare pe următoarele categorii tehnice: ChatBots, AR/VR, Internet of Things, Artificial Intelligence și Machine Learning.

Iar echipa care a dezvoltat cel mai bun proiect a fost premiată cu 25.000 de dolari, în timp ce valoarea totală a premiilor s-a ridicat la 70.000 de dolari – cea mai mare valoare din istoria concursurilor de acest gen din România.

Participanții au avut de ales din patru categorii pentru care puteau coda (AR/VR, ChatBots, IoT și Machine Learning), în orice limbaj de programare, în timpului concursului care s-a desfășurat pentru aproape 24 de ore, la Hotelul Intercontinental din București.

Juriul a evaluat soluțiile propuse, în funcție de tehnologia folosită, inovație, originalitate, modul în care răspund provocărilor competiției, experiența utilizatorului, funcționalitatea interfeței cu utilizatorul, design, claritatea conținutului și abilitățile de prezentare.

”S-a confirmat încă o dată că suntem un pol valoros de inovație digitală, având unii dintre cei mai talentați și pasionați ingineri. La Cognizant Softvision, toată lumea este încurajată, zi de zi, să accepte noi provocări în carieră, fiind implicată în proiecte care transformă numeroase industrii. Împreună, inovăm în domenii precum Machine Learning, Artificial Intelligence și Internet of Things, pentru a crea soluții cu impact real. Am încurajat dintotdeauna modul de gândire și inițiativele orientate spre inovație. Suntem bucuroși că prin acest Coding Contest am oferit oamenilor oportunitatea de a crea soluții revoluționare, bazate pe cele mai noi tehnologii, menite să îmbunătățească viața și să schimbe lumea”, a declarat Lia Apostol, Marketing and Communication Manager, Cognizant Softvision România.

Premiul cel mare, de 25.000 de dolari, a fost câștigat de o echipă de studenți, cu proiectul ”DistribDoc”.  Tehnologia din spate se bazează pe Federated Learning, un mod inedit de a antrena local sisteme inteligente, în medii unde datele au o rată mare de confidențialitate.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.