«Capital» a făcut Guvernul
Legea dării în plată, votată în Senat, reprezintă un risc la adresa stabilităţii financiare a României, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor, Anca Dragu.
Candidații care, potrivit criteriilor Capital, ar fi recomandați pentru a conduce ministerele cu importanță economică, față în față cu cei propuși de alianța de guvernământ.
Scorurile au fost acordate în urma chestionării mai multor reprezentanți ai mediului de afaceri și a unor jurnaliști de business. „Competența“ evaluează gradul de profesionalism al potențialului ministru, „integritate“ se referă la acuzațiile și/sau suspiciunile de implicare în activități ilegale, în timp ce la „experiență“ au fost punctate cu precădere stagiile precedente în funcții similare. La capitolul „susținere politică“ a fost estimat suportul de care se bucură candidatul în propriul său partid și în USL, în timp ce la „calități personale“ au fost punctate mai ales imaginea publică, elocința și notorietatea.












Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





