‘Dezvoltarea proiectelor strategice în parteneriat reprezintă un element principal în cadrul unei colaborări win-win atât pentru România, cât şi pentru Suedia. Suedia este interesată să ofere know-how în proiectele de infrastructură şi să se implice inclusiv în partea financiară. Suedia este dispusă să finanţeze studii de fezabilitate, obişnuind să facă acest lucru în special în proiectele finanţate prin grant-uri, de obicei cu 50% din costuri’, a afirmat Karl Edberg.

Oficialul suedez a menţionat că experienţa şi competenţa suedeză contribuie la realizarea unor proiecte bancabile.

Totodată, acesta a precizat că competenţele firmelor din China în realizarea studiilor de fezabilitate şi în general în proiectelor de infrastructură ar trebui privită cu mai multă atenţie de România şi de statele din Uniunea Europeană.

‘Este posibil ca de multe ori, costurile companiilor din China să fie mai mici, însă, incluzând costurile de mentenanţă şi alte cheltuieli ulterioare, sumele pot fi de trei ori mai mari. România, dar şi statele Uniunii Europene în general, ar trebui să verifice competenţele Chinei în domeniu’, a menţionat reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe.

Ambasada Suediei în România, Ministerul Afacerilor Externe din Suedia şi companiile ABB, Ericsson, Plannja, SEK, Skanska, SKF promovează în România conceptul SymbioCity, marcă ce reflectă cunoştinţele şi experienţa suedeză în abordarea dezvoltării urbane durabile. În situaţia actuală, în care resursele naturale sunt tot mai limitate, SymbioCity aduce eficientizarea resurselor urbane. Prin realizarea unei îmbinări între generarea de energie, managementul deşeurilor, furnizarea de apă potabilă, transportul urban, designul peisagistic şi arhitectura urbană, SymbioCity oferă soluţii urbanistice şi know-how în utilizarea resurselor naturale.
SURSA: Agerpres