Camera Deputaţilor a respins un proiect de lege prin care Parlamentul primea mai multe pârghii de control asupra SRI. Proiectul interzicea expres personalului operativ al serviciului să desfăşoare activităţi în domeniul presei şi justiţiei, precum şi în cadrul Parlamentului României.

USR a lansat mai multe acuzații după ce a fost respins proiectul cu privire la SRI

USR a lansat mai multe acuzații în urma deciziei. Amintim că proiectul a fost inițiat de către deputatul neafiliat Tudor Benga, care până în iunie 2022 a fost deputat al formațiunii.

Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR, a spus că „orice proiect care se atinge de conducerea serviciilor este băgat, pe repede-înainte, la respingeri de către PSD şi PNL”.

Discuţia despre controlul civil al serviciilor este una esenţială pentru democraţie şi pentru România, a mai subliniat el.

„Orice proiect care se atinge de conducerea serviciilor este băgat, pe repede-înainte, la respingeri de către PSD şi PNL. Discuţia despre controlul civil al serviciilor este una esenţială pentru democraţie şi pentru România. Tocmai de aceea, am propus ca proiectul azi în discuţie să nu fie respins, ci să se întoarcă în comisii, unde să fie dezbătut pe îndelete, mai ales că termenul de adoptare tacită permitea.

Nu au vrut, pentru că nu le convine să fie dezbateri reale, în prezenţa presei şi a societăţii civile. USR vrea ca niciun parlamentar să nu mai facă drepţi-culcaţi când este sunat de la «Pădure» să respingă un proiect, ci vrem ca parlamentarii, trimişi de cetăţeni, să exercite cu adevărat un control civil asupra serviciilor de informaţii, scăpate acum din mână”, a declarat Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR, potrivit comunicatului de presă al partidului.

usr
SURSA FOTO: USR

Proiectul a fost respins de Cameră, în calitate de prim for sesizat

Formațiunea susține și că graba a fost atât de mare încât votul de respingere din plen a venit înainte de termenele stabilite de Biroul permanent al Camerei pentru depunerea amendamentelor, respectiv pentru redactarea raportului. USR a făcut referire la zilele de 8 mai și 16 mai.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a susținut apoi că „România are şase servicii secrete”. El acuză că Parlamentul este „plin la rândul său de agenţi care execută ordinele unei structuri ce a moştenit metehnele fostei Securităţi”.

Deputatul a spus apoi că USR „vrea să-i scoată la lumină pe toţi cei infiltraţi de serviciile secrete în politică, afaceri şi presă”.

Emanuel Ungureanu a subliniat că „România nu va fi un stat cu adevărat democrat decât atunci când serviciile se vor ocupa fix cu ceea ce scrie în lege”.

„România are şase servicii secrete. Şi nu sunt controlate de nimeni, cu atât mai puţin de Parlament, plin la rândul său de agenţi care execută ordinele unei structuri ce a moştenit metehnele fostei Securităţi. Reamintesc doar de raportul Curţii de Conturi secretizat de SRI în mod nejustificat pentru că era vorba de nişte măşti făcute la Unitatea Dragomireşti, unul din multele tunuri date în pandemie. În calitate de parlamentar cu certificat ORNISS, am cerut desecretizarea raportului, dar nici până astăzi nu s-a întâmplat asta. USR vrea să-i scoată la lumină pe toţi cei infiltraţi de serviciile secrete în politică, afaceri şi presă, pentru că România nu va fi un stat cu adevărat democrat decât atunci când serviciile se vor ocupa fix cu ceea ce scrie în lege, nu cu afaceri, nu cu mizerii, nu cu sufragerisme”, a explicat deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Proiectul a fost respins de Cameră, în calitate de prim for sesizat. Acesta urmează să primească votul decizional al Senatului.