Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, că Adina Vălean a primit, în unanimitate, votul Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European – JURI privind candidatura pentru funcţia de comisar european din partea României.

”Doamna Adina Vălean tocmai a primit votul în unanimitate din partea Comisiei JURI, adică certificatul de integritate!, a informat Orban, la şedinţa comisiilor pentru Afaceri europene din Parlament, în care Vălean este audiată.

Comisia JURI a analizat marţi, la Bruxelles, într-o reuniune extraordinară, ‘!conflictele de interes potenţiale sau reale’” ale comisarilor desemnaţi de Franţa, România şi Ungaria, conform proiectului de ordine de zi publicat pe site-ul său. Reuniunea s-a desfăşurat cu uşile închise.

Decizia se dovedește un pas înainte pentru România, în condițiile în care instituțiile europene au respins deja trei nume nominalizate de guvernul Dăncilă pentru preluarea funcției de comisar european alocată țării noastre.

Iar nominalizarea inițială, Rovana Plumb, s-a lovit tocmai de respingerea comisiei JURI, care a invocat probleme în declarația de avere a fostului membru al guvernului Dăncilă.

Te-ar putea interesa și: