Cei de la DIICOT au comunicat primele concluzii din Ancheta cazului Caracal. La aproape două luni de la deschiderea cazului, Felix Bănilă a făcut ultimele dezvăluiri despre probe, dar a vorbit mai mult despre cazul Luizei Melencu.

“Având în vedere interesul constant crescut al mass-media, precum și necesitatea unei informări corecte, obiective și complete, în limitele principiul confidențialității urmăririi penale prev. de art. 285 al. 2 Cpp., în raport de speța ”Caracal”, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism aduce la cunoștință opiniei publice următoarele:

  1. Organele judiciare au fost sesizate pentru prima dată la data de 15.04.2019, telefonic, de către bunicul victimei M.L.M., care a anunțat Postul de poliție Dioști, jud. Dolj, despre faptul că în ziua de 14.04.2019, în jurul orei 10:30, nepoata sa M.L.M., în vârstă de 19 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu, din sat Radomir, comuna Dioști, cu intenția de a se deplasa în municipiul Caracal și nu s-a mai întors.
    Astfel, la data de 19.04.2019, a fost constituit dosarul nr. 3363/P/2019 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în care, prin ordonanța organelor de poliție din data de 18.04.2019, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin.1 C.pen.
    Existând indicii ale comiterii infracțiunii de trafic de persoane (bunicul victimei fusese apelat telefonic în data de 15 și 19.04.2019 de către un bărbat necunoscut care i-a dat de înțeles că aceasta ar fi condusă într-o altă țară), prin ordonanța din data de 30.05.2019, cauza a fost declinată în favoarea Serviciului Teritorial Craiova al DIICOT.
    Astfel, la data de 05.06.2019, a fost constituit dosarul nr. 203/D/P/2019, al Serviciului Teritorial Craiova al DIICOT, în care, în raport de împrejurările cauzei, de datele personale ale victimei, de locul inițierii celor două apeluri telefonice către bunicul acesteia și de cele comunicate autorului sesizării, din care rezultau indicii temeinice despre existența unei activități de recrutare a victimei prin răpire/constrângere în scopul exploatării sexuale a acesteia, prin ordonanța din data de 06.06.2019 s-a dispus începerea urmăririi penale (in rem) pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 210 alin. 1 lit. a) C.pen.
  2. Organele judiciare au fost din nou sesizate, în data de 25.07.2019, de către mama victimei M.A.M., care prezentându-se la Postul de poliție Dobrosloveni, județul Olt, a anunțat despre faptul că în ziua de 24.07.2019, fiica sa M.A.M, în vârstă de 15 ani, nu s-a mai întors la domiciliu, în sat Dobrosloveni, aceeași comună, după ce a plecat în mod voluntar de acasă, în jurul orei 09:30, pentru a se deplasa în municipiul Caracal, urmând a reveni în cursul aceleiași zile.
    Astfel, la data de 25.07.2019, a fost constituit dosarul nr. 1883/P/2019 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, în care prin ordonanța organelor de poliție din aceeași dată, a fost începută urmărirea penală (in rem) pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin. 1,2,3, lit. b) C.pen.
    În aceeași zi, în intervalul orar 11:04 – 11:51, Poliția municipiului Caracal a fost în mai multe rânduri apelată telefonic, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, de către o persoană de sex feminin care s-a recomandat a fi minora dispărută și care a relatat faptul că a fost răpită de către un bărbat necunoscut, care a agrest-o, a violat-o și o ține legată într-o casă din municipiu, apelurile fiind efectuate de la un post telefonic mobil neînregistrat (cartelă PrePay).
    În vederea identificării locației unde este ținută victima contrar voinței sale, au fost efectuate mai multe verificări și activități de către organele poliției judiciare sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, care în noaptea ce a urmat, în jurul orei 02:30, au solicitat judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Caracal autorizarea efectuării percheziției domiciliare, între altele, la locuința numitului Dincă Gheorghe, din municipiul Caracal, între a cărui post telefonic și cel de pe care apelase minora organele de poliție, s-a stabilit existența unei conexiuni anterioare.
    Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, în curtea locuinței numitului Dincă Gheorghe, au fost descoperite urmele arderii unui corp, într-un butoi metalic de cca. 200 l volum, fără capace, așezat vertical pe un dispozitiv metalic improvizat, prevăzut cu o sită, respectiv cenușă și fragmente osoase calcinate.
    În urma cernerii conținutului butoiului, au fost descoperite și ridicate toate fragmentele osoase rezultate, precum și un număr de 21 dinți, obiecte de bijuterie și accesorii, toate prezentând urmele specifice expunerii la flacără și la temperaturi ridicate.
    Totodată, în aceeași curte, a fost găsit și un autoturism de culoare gri, tip break, în al cărui interior, a fost descoperit, între altele, un cercel recunoscut ulterior de către mama victimei ca aparținând acesteia, ca de altfel și bijuteriile din butoiul metalic.
    Medicul legist din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Olt deplasat la fața locului, a precizat că fragmentele osoase și dinții descoperiți în acel butoi sunt de natură umană, motiv pentru care cauza a fost de îndată declinată, prin ordonanța din data de 26.07.2019, spre competentă soluționare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.
    Astfel, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, a fost constituit, la aceeași dată, dosarul nr. 297/P/2019, în care, prin ordonanța din data de 26.07.2019, s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat prev. de art. 188 alin. 1 C.pen. rap. la art. 189 alin. 1 lit. a), h) C.pen.
    În aceeași dată (26.07.2019), comunicându-li-se de către Serviciul Teritorial Craiova al DIICOT, despre existența pe rolul acestei structuri de parchet a unui alt dosar, anterior, respectiv cel cu nr. 203/D/P/2019, cu același modus operandi și existând indicii că faptele din ambele dosare ar fi fost comise de către aceeași persoană, prin ordonanța din data de 27.07.2019, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Serviciului Teritorial Craiova al DIICOT.
    Astfel, la data de 27.07.2019, cauza a fost înregistrată la Serviciul Teritorial Craiova al DIICOT, sub nr. 290/D/P/2019, iar prin ordonanța din aceeași dată, s-a dispus reunirea dosarului la cel anterior, cu nr. 203/D/P/2019.
    În dosarul astfel reunit și la aceeași dată (27.07.2019), ora 07:20, s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori și de viol, prev. de art. 211 alin. 1,2 lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. 1 lit. a) C. pen., respectiv art. 218 alin. 1, 3 lit. c) C.pen., precum și continuarea urmării penale față de suspectul Dincă Gheorghe pentru săvârșirea celor două infracțiuni având ca persoană vătămată pe minora M.A.M.
    Audiat fiind în prezența avocatului desemnat din oficiu, suspectul nu a recunoscut că ar fi comis faptele pentru care era urmărit penal, iar prin ordonanța din data de 27.07.2019, procurorul a dispus reținerea pentru 24 de ore a suspectului începând cu ora 08:45, sub aspectul săvârșirii în concurs a infracțiunilor de trafic de minori și de viol, având ca persoană vătămată pe minora M.A.M.
    Ulterior, dar în aceeași zi, la ora 09:15, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Dincă Gheorghe sub aspectul săvârșirii acelorași două infracțiuni.
    Inculpatul nu a dorit să facă o nouă declarație, menținându-și-o pe cea dată în calitate de suspect și nu a solicitat avocat ales.
    Totodată, cu referatul din data de 27.07.2019, Serviciul Teritorial Craiova al DIICOT a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu aceeași dată, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și de viol, având ca persoană vătămată pe minora M.A.M.
    Inculpatul a fost arestat pentru perioada de 30 de zile solicitată și nu a declarat contestație împotriva măsurii preventive, iar în data de 28.07.2019, prin ordonanța de la ora 21:00, s-a dispus extinderea acțiunii penale față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, de viol și de omor calificat, prev. de art. 210 ali. 1 lit. a) C.pen., art. 218 alin. 1 C. pen., respectiv art. 188 alin. 1 C.pen., rap. la art. 189 alin.1 lit a), h) C.pen., toate având ca victimă pe M.L.M.
    Fiind reaudiat în prezența aceluiași avocat din oficiu, în raport de noile acuzații penale, inculpatul a recunoscut faptul că le-ar fi ucis pe ambele fete, după care s-a preocupat să scape de cele două cadavre, pe al doilea arzându-l în acel butoi, iar pe primul aruncându-l în Dunăre, în apropierea localității Corabia. Nu a recunoscut însă că le-ar fi și violat pe vreuna dintre ele și nici săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și de trafic de minori.
    În raport de aceste noi declarații ale inculpatului, de recunoaștere, prin ordonanța din data de 29.07.2019, s-a dispus efectuarea unei conduceri în teren a acestuia, pentru a preciza locațiile în care a aruncat cadavrul victimei M.L.M. și obiecte personale ale celor două victime.
    Totodată, prin ordonanță a fost dispusă și efectuarea unei analize comportamentale a inculpatului în cauză de către specialiști din cadrul IGPR – DIC.
    De asemenea, la data de 27.07.2019, s-a dispus efectuarea unei expertize antropologice de către specialiști din cadrul Institutului Național de Medicină Legală asupra fragmentelor osoase și a dinților găsiți în butoiul din curtea inculpatului, iar la data de 31.07.2019 s-a dispus efectuarea unei constatări fizico-chimice de către specialiștii Institutului Național de Criminalistică din cadrul IGPR cu privire la cenușa ridicată din același butoi.
    La data de 27.07.2019, s-a mai dispus și efectuarea unei expertize genetice judiciare de către specialiștii Institutului Național de Criminalistică cu privire la firele de păr, urme biologice de contact și obiectele purtătoare de astfel de urme prelevate/ridicate din autoturismul și din locuința inculpatului, punându-se, totodată, la dispoziția specialiștilor probe de referință prelevate de la inculpat și de la ambii părinți ai victimei M.A.M.
    La data de 31.07.2019, s-a dispus efectuarea unei alte expertize genetice judiciare de către aceeași specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, cu privire la probe biologice prelevate de pe mâinile inculpatului și alte obiecte ridicate din locuința și din autoturismul acestuia, cu punerea la dispoziție de probe de referință, prelevate de la mama victimei M.L.M, de la soția inculpatului și de la o persoană din anturajul inculpatului.
    La aceeași dată, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice pentru detecția comportamentului simulat, de către specialiști din cadrul DGPMB – Serviciul Criminalistic, cu privire la inculpat.
    La data de 01.07.2019, aceeași constatare, privind detecția comportamentului simulat, a fost dispusă și cu privire la mama și bunicul matern al victimei M.L.M, de către specialiști din cadrul IPJ Gorj – Serviciul Criminalistic.
    La data de 30.07.2019, a fost dispusă expertizarea medico-legală psihiatrică a inculpatului la nivelul Institutului Național de Medicină Legală și transferul în acest scop al acestuia la Spitalul Penitenciar Rahova.

III. Având în vedere complexitatea cauzei, mediatizarea excesivă a acesteia, precum și resursele tehnice, logistice și umane necesare aflării adevărului judiciar, prin ordonanța din data de 01.08.2019, în temeiul art. 17 din OUG nr. 78/2016 și art. 325 C.p.p., procurorul șef al DIICOT a dispus preluarea dosarului în discuție la Structura Centrală a DIICOT, soluționarea acestuia fiind de îndată asumată de un colectiv format din patru procurori, urmărirea penală urmând a fi desfășurată în continuare cu maximă celeritate.
Cu încuviințarea judecătorului de drepturi și libertăți s-a dispus efectuarea percheziției informatice asupra tuturor aparatelor telefonice și a mediilor de stocare descoperite în autoturismul și în locuința inculpatului.
De asemenea, s-a dispus efectuarea percheziției domiciliare a locuinței inculpatului (locuință, anexe, curte și grădină), cercetările ce au urmat în cadrul acestei activități fiind efectuate cu cea mai mare minuțiozitate și fiind finalizate abia în data de 29.08.2019, în baza mai multor autorizații de percheziție domiciliară, solicitate și obținute în mod succesiv.
În acest scop, încă din ziua preluării cauzei, pe lângă lucrătorii de poliție judiciară din cadrul IGPR – DIC, DGPMB -Serviciul Omoruri și Serviciul Criminalistic și cei ai DCCO și BCCO Craiova, au fost delegați să asigure suport tehnic în activitatea de căutare, descoperire, prelevare, ambalare și sigilare de probe, respectiv urme și obiecte purtătoare de urme (în special biologice) și lucrătorii din cadrul Institutului Național de Criminalistică al IGPR.
De asemenea, în aceeași zi, procurorii Structurii Centrale a DIICOT au dispus reluare activității de cercetare la fața locului la domiciliul inculpatului și de conducere în teren cu acesta, iar a doua zi (02.08.2019), în curtea inculpatului au fost identificate și alte fragmente osoase de natură umană, urme biocriminalistice și obiecte purtătoare de urmă ce prezentau interes pentru cauză în vederea analizelor de laborator.
De asemenea, în cursul aceleiași zile, în timpul efectuării conducerii în teren cu inculpatul, acesta a indicat locul în care a aruncat aparatul telefonic al victimei M.A.M, ocazie cu care, în urma căutărilor efectuate, telefonul a fost găsit și ridicat în vederea analizării lui.
Prin ordonanța din data de 04.08.2019, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnice biocriminalistice de către specialiștii Institutului Național de Criminalistică cu privire la mai multe urme materie, urme biologice de contact și obiecte purtătoare de astfel de urme, fiindu-le puse totodată la dispoziție, pofilele genetice ale inculpatului și celor două victime.
În data de 03.08.2019, a fost primit de la Institutul Național de Medicină Legală un prim raport genetic preliminar din care rezulta faptul că în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate și examinate până la acea dată, a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv al victimei M.A.M, concluzie fundamentată științific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat la părinților victimei.
Activitățile de cercetare la fața locului efectuate în baza autorizațiilor de percheziție au continuat pe parcursul a cca o lună de zile, iar în data de 05.08.2019, inculpatul a revenit asupra celor declarate inițial cu privire la cadavrul victimei M.L.M. și a precizat verbal că nu l-ar fi aruncat în Dunăre, ci l-ar fi ars, procedând de aceeași manieră ca și în cazul celeilalte victime, iar cenușa rezultată a pus-o în doi saci, pe care i-a transportat și i-a abandonat într-o zonă de lizieră situată pe traseul Caracal – București.
Inculpatul a condus organele judiciare pe drumul național 6 și la km 168 + 250m, în urma detaliilor oferite de acesta, a fost identificată o cantitate de cenușă și doi saci din plastic.
În urma cernerii cenușei au fost descoperite mai multe fragmente osoase și dinți, iar medicul legist chemat la fața locului a concluzionat că acestea sunt cu cea mai mare probabilitate de natură umană.
A doua zi (06.08.2019), s-a dispus efectuare de către specialiștii Institutului Național de Medicină Legală a unei expertize genetice asupra acelor fragmente osoase și de dinți, precum și a sacilor descoperiți în zona de lizieră.
Ulterior (13.08.2019), Institutul Național de Medicină Legală a comunicat, urmare a examinării antropologice, faptul că fragmentele osoase în discuție, găsite în zona de lizieră, provin de la o persoană de sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani, și că ele sunt altele decât cele s-au individualizat anatomic printre resturile scheletale descoperite în urma percheziției domiciliare efectuate la data de 27.07.2019 la locuința inculpatului.
La data de 17.08.2019, Institutul Național de Medicină Legală a comunicat și constatări preliminare ale expertizei genetice judiciare, din care rezultă că, în urma examinării a o parte dintre probele ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, efectuate în zona de lizieră de pădure – fragmente osoase de natură umană, nu s-a putut evidenția niciun profil ADN, având în vedere starea de calcinare excesivă a acestora și urmare a acțiunii factorilor fizico-chimici la care a fost supus materialul biologic osos examinat.
În aceeași zi, procurorii au reiterat Institutului Național de Medicină Legală dispoziția de efectuare în continuare, în regim de urgență, a expertizei genetice judiciare asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinților și a celorlalte mijloace materiale de probă găsite cu ocazia cercetării la fața locului.
În același timp cu cercetările desfășurate la domiciliul inculpatului, cu examinările de specialitate efectuate de specialiștii Institutului Național de Criminalistică și Institutului Național de Medicină Legală și cu percheziționarea informatică a mediilor de stocare, procurorii, atât personal, cât și prin intermediul ofițerilor de poliție judiciară delegați, au procedat la audierea a numeroase persoane în calitate de martor, atât ca evoluție a anchetei, cât și în urma solicitărilor formulate de părțile civile și de reprezentanții acestora.
Ca urmare a declarațiilor luate, prin ordonanța din data de 22.08.2019, s-a dispus extinderea urmării penale sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de viol prev. de art. 219 alin. 1, 3 lit. c) C.pen., în raport de alte două persoane vătămate.
La dosarul cauzei a fost reunit și dosarul nr. 2677/D/P/2019, la data de 26.08.2019, format ca urmare a declinării în favoarea structurii noastre de parchet a dosarului nr. 2059/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în care o altă persoană vătămată sesizase faptul că în perioada mai – iunie 2019, fusese constrânsă de inculpat să întrețină relații sexuale cu acesta în locuința lui din municipiul Caracal.
În data de 23.08.2019, s-a dispus extinderea urmării penale in rem și pentru complicitate la omor, urmare a sesizării formulate de mama victimei M.L.M., în data de 22.08.2019 cu privire la o presupusă activitate infracțională a soției inculpatului.
Urmărirea penală a fost din nou extinsă, la data de 02.09.2019, sub aspectul comiterii a două infracțiuni de profanare de cadavre sau morminte, prev. de art. 383 alin. 1 C.pen.
În dosarul cauzei s-au efectuat cercetări și sub aspectul infracțiunii de neglijență în serviciu cu privire la apelurile telefonice inițiate de victima M.A.M. prin intermediul Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, respectiv cu privire la respectarea procedurilor specifice în astfel de situații, dar întrucât o cauză având obiect similar se afla deja pe rolul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, la data de 26.08.2019, s-a dispus disjungerea cauzei sub acest aspect și declinarea competenței de soluționare a cauzei disjunse în favoarea acestei secții din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție.
În aceeași perioadă, în curtea inculpatului au mai fost descoperite și alte fragmente osoase, într-o groapă săpată în pământ, a căror expertizare genetică a fost de asemenea de îndată dispusă către specialiștii Institutului Național de Medicină Legală, prin ordonanța din data de 07.08.2019.
Tot în data de 07.08.2019, s-a dispus specialiștilor Institutului Național de Criminalistică stabilirea profilului genetic al unei persoane din anturajul inculpatului și compararea profilului genetic determinat al acestuia, precum și a profilelor genetice ale inculpatului și victimelor, cu profilele genetice rezultate din examinarea firelor de păr, a urmelor de contact și a mai multor obiecte purtătoare de urme, ridicate din autoturismul și din casa inculpatului.
În data de 28.08.2019, au fost dispuse noi expertize genetice la nivelul Institutului Național de Medicină Legală și Institutului Național de Criminalistică cu privire la fragmente osoase și fragmente textile carbonizate, respectiv fragmente metalice, nasturi, capse, cleme agrafe de păr, fermoare și un cercel descoperite în zona de lizieră și rezultate în urma cernerii cenușei, la km 168 + 250m, de pe marginea DN 6.
La aceeași dată, s-a dispus și efectuarea unei constatări fizico-chimice de către specialiștii Institutului Național de Criminalistică, cu privire la acea cenușă, precum și o expertiză antropologică la Institutul Național de Medicină Legală asupra fragmentelor osoase descoperite în aceasta.
Cercetarea criminalistică de la domiciliul inculpatului a fost finalizată în data de 29.08.2019, iar în data de 01.09.2019, acesta a fost transferat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv București, pentru efectuarea altor activități, ce presupun prezența acestuia în fața organelor de urmărire penală, respectiv pentru efectuarea analizei comportamentale, dispusă prin ordonanța din 29.07.2019, pentru reaudierea sa, începută în data de 05.09.2019 și pentru examinarea medico-legală psihiatrică, ce va fi programată într-o perioadă imediat următoare.
În data de 02.09.2019, Institutul Național de Medicină Legală ne-a comunicat un prim raport final de expertiză genetică judiciară în ceea ce o privește pe victima minoră M.A.M.
Din acest raport rezultă faptul că, analiza genetică a probelor biologice de os, reprezentată de elemente dentare selectate din coletul cu fragmente osoase, găsite cu ocazia cercetării la fața locului în cenușa din butoiul metalic de la domiciliul inculpatului, a condus la evidențierea unui profil ADN unic aparținând unei persoane de sex feminin.
Din același raport, mai rezultă și faptul că, persoana de sex feminin evidențiată în urma analizei genetice a probelor biologice de os este victima minoră M.A.M, cu o probabilitate de 99,93%.
La data de 05.09.2019, s-a dispus efectuarea unor suplimente de expertiză medico-legală antropologică de către specialiștii Institutului Național de Medicină Legală, atât cu privire la piesele scheletale ridicate din zona de lizieră de pădure, cât și cu privire la piesele scheletale ridicate din curtea inculpatului, în vederea identificării persoanei/persoanelor în cauză și a examinării fizico-chimice, precum și pentru stabilirea cauzei decesului și precizarea oricărui aspect medico-legal ce poate contribui la aflarea adevărului în cauză.

  1. În vederea lămurii cauzei sub toate aspectele și al stabilirii întregului cerc de eventuali participanți la comiterea faptelor, confirmăm emiterea, la data de 07.08.2019, a unui ordin european de anchetă către autoritățile judiciare din Italia pentru obținerea informațiilor necesare, precum și dispunerea unei comisii rogatorii către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, la data de 25.06.2019.
  2. Prin ordonanța din data de 06.08.2019, s-a dispus comunicarea datelor privind existența conturilor bancare, a datelor privind veniturile și tranzacțiile imobiliare, a istoricului asociat/administrator în cadrul societăților comerciale, conturile societăților comerciale astfel identificate și date REVISAL, deținute de către inculpat, de soția, de cei trei fii, de fiica, de ginerele și de nora acestuia.
    În data de 14.08.2019, s-a dispus indisponibilizarea celor patru autovehicule ale inculpatului.
    La data de 19.08.2019, s-a dispus efectuarea tuturor activităților care se impun pe teritoriul Italiei, pentru identificare bunurilor mobile și imobile, precum și a sumelor de bani provenite din activități ilicite, ce pot face obiectul măsurii sechestrului asigurator și al confiscării speciale sau extinse, stabilirii trasabilității acestora, în scopul sechestrării și/sau valorificării prin intermediul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, cu privire la inculpat.
    La aceeași dată, s-a dispus și instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra soldului contului deschis de inculpat la o instituție bancară și asupra eventualelor sume de bani viitoare.
    În data de 29.08.2019, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului cu privire la bunurile imobile și mobile ale inculpatului, respectiv, trei imobile, situate în municipiul Caracal și patru autovehicule, toate acestea în scopul asigurării recuperării cheltuielilor judiciare și al acoperirii prejudiciilor cauzate prin comiterea infracțiunilor.

Cauza în discuție este una complexă și în final, dorim să asigurăm opinia publică de faptul că autoritățile române, atât DIICOT, cât și organele de poliție judiciară delegate în această cauză, precum și specialiștii Institutului Național de Medicină Legală și Institutului Național de Criminalistică implicați, o tratează cu maximă responsabilitate și cu toate resursele disponibile, atât logistice, cât și umane și energetice, iar urmărirea penală se desfășoară cu stricta respectare a principiilor prevăzute de art. 4 și urm. C.p.p”, a spus șeful DIICOT.