Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a condamnat-o astăzi, 27 noiembrie, la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu pe Alina Bica. Fosta șefă a DIICOT a supraevaluat un teren la suma de 377.282.300 de lei pe când valoarea reală a terenului era de 113.954.741 de lei. Apelul formulat de avocații fostului procuror șef a fost respins.

„În majoritate: Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata Bica Alina Mihaela şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015. În baza art.275 alin. (2) Cod procedură penală obligă apelanta intimată inculpată Bica Alina Mihaela la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, rămân în sarcina acestuia. În baza art.275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019. Cu opinia separată în sensul admiterii apelului declarat de inculpata Bica Alina Mihaela împotriva sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015, al desfiinţării sentinţei penale apelate şi, în rejudecare, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art.16 alin.1 lit.b teza I Cod procedură penală, al dispunerii achitării inculpatei Bica Alina Mihaela pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 Cod penal”, se arată în minuta instanței.

Alina Bică a fost membru al Comisiei ANRP în calitate de secretar de stat în ministerul Justiției, condus la acea vreme de Cătălin Predoiu. Bica este fugită din țară în acest moment. Conform ultimelor informații, aceasta ar locui în Costa Rica.


Te-ar putea interesa și: