În ultimele 24 de ore, autorităţile medicales din Brazilia au raportat 16.409 cazuri de infectare, astfel că totalul a ajuns la 514.849. Bilanţul deceselor în ţara sud-americană este de 29.314. Statele Unite au înregistrat până în prezent cel mai mare număr de decese – 104.383. Locul al doilea este ocupat de Marea Britanie, cu 38.571, iar Italia se află pe locul al treilea, cu 33.415.

Preşedintele Jair Bolsonaro continuă să minimalizeze gravitatea situaţiei, iar duminică el a apărut călare la un miting al susţinătorilor săi care cereau să fie închisă Curtea Supremă pentru că îl anchetează, relatează The Guardian, potrivit News.ro.

Tot duminică, administraţia de la Casa Albă a anunţat că va trimite Braziliei 2 milioane de doze de hidroxiclorochină (în ciuda avertismentelor speciliştilor privind riscul) şi 1.000 de ventilatoare. Casa Albă a transmis într-un comunicat comun cu autorităţile braziliene că medicamentul va fi folosit ca tratament preventiv pentru lucrătorii sanitari aflaţi în prima linie.

„Va fi folosit de asemenea ca tratament pentru brazilienii care au fost infectaţi”, se mai arată în comunicat. Cele două ţări vor face împreună şi o cercetare care va presupune studii clinice. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a oprit, săptămâna trecută, studiile pentru hidroxiclorochină din cauza efectelor secundare pe care le dă medicamentul.

La nivel mondial, de la depistarea noului coronavirus la finalul anului trecut în Wuhan (China), au fost înregistrate 6,17 milioane de cazuri de infectare şi 372.099 de decese, potrivit Johns Hopkins University.