Probleme de integritate pentru Boris Johnson, care este anchetat de autoritatea britanică responsabilă cu respectarea regulilor parlamentare.

Nu este prima dată când șeful guvernului britanic stârnește controverse legate de relațiile foarte strânse pe care le are cu anumite interese private, din poziția sa de reprezentant al intereselor publice.

Probleme de integritate pentru Boris Johnson. Ancheta este în desfășurare

Premierul britanic Boris Johnson face obiectul unei anchete în legătură cu vacanţele de lux pe care le-a petrecut în Caraibe după victoria la alegerile legislative de la sfârşitul lui 2019, a transmis luni pe site-ul său autoritatea însărcinată cu monitorizarea respectării regulilor parlamentare, potrivit AFP.

Liderul conservator şi logodnica sa Carrie Symonds au petrecut Noul An pe insula privată Moustique, în Arhipelagul Grenadine din Caraibe.

În declaraţia sa de avere în calitate de deputat, Boris Johnson a scris că aceste vacanţe în valoare de 15.000 de lire (17.400 de euro la cursul actual) i-au fost oferite de omul de afaceri David Ross, un donator al Partidului Conservator.

Partidul Conservator a ieşit întărit, în ciuda scandalurilor

Însă Ross a stârnit confuzie atunci când, într-o primă fază, a negat că a oferit o astfel de sumă, după care a revenit şi a spus, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, că este vorba de “un beneficiu în natură”.

Downing Street a subliniat anterior că totul a fost declarat în documentele oficiale.

Dezvăluirea survine în contextul în care Boris Johnson este implicat în mai multe cazuri care au evidenţiat legăturile extrem de strânse între putere şi interesele private, în cauză fiind în special luxoasa renovare a apartamentului său de la Downing Street, aflată în centrul unei anchete a comisiei electorale britanice.

În ciuda acestor scandaluri, Partidul Conservator a ieşit întărit de la alegerile locale de la 6 mai din Anglia, învingându-i pe laburişti la Hartlepool, unul dintre bastioanele istorice ale acestora din nord-estul Angliei.

Sursa foto: Facebook.