Clotilde Armand este implicată într-un nou scandal uriaș! Primarul de la Sectorul 1 a luat o decizie care a supărat pe toată lumea.

După scandalul gunoiaelor din Sectorul 1, Clotilde Armand a reușit să se plaseze în mijlocul unui scandal și mai mare, prin decizia de a tăia finanțarea a patru mari spitale publice din Sectorul 1.

Clotilde Armand este implicată într-un nou scandal uriaș! ”Este inadmisibil!”

În urma deciziei, Armand este ținta unor atacuri și acuze extrem de grave, inclusiv din partea colegilor de partid.

S-a ajuns chiar să se ceară retragerea sprijinului politic de către USR pentru primarul Sectorului 1.

Astfel, Emanuel Ungureanu, deputat USR-PLUS, a precizat, la Antena 3, că ceea ce face colega sa este inadmisibil. El a cerut ca partidul să ia măsuri împotriva lui Armand.

Trebuie precizat că, motivând lipsa resurselor financiare la bugetul local, Clotilde Armand a tăiat orice fel de finanțare, nemaiasigurând nici măcar plata utilităților, pentru 4 dintre cele mai mari spitale din Sectorul 1: Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca, Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” și Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București.

”Consultăm peste 800 de copii pe zi”

Alexandru Ulici, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, a comentat hotărârea luată de primarul și consilierii PNL și USR-PLUS din Sectorul 1.

”Nu prea înțelegem decizia, nici temeiul legal al ei. Spitalele din București au trecut, din 2002, în proprietatea publică a Municipiului București. Noi nu putem întreține clădirile pe care le avem.

Noi primeam bani de ultilități, gaze și lumină, dar cel mai important era ce se întâmpla asupra clădirilor, verificările generatoarelor și aparaturii din ATI, ignifugare, verificarea centralelor termice și altele.

Eu sper să nu fie așa ceva, să se răzgândească, altfel vom avea un gol de 4 milioane de lei.

La minister mi s-a spus că clădirile vor fi trimise la Primăria Municipiului București. Ministerul, chiar dacă e ordonator principal de credite, nu de poate da bani.

Nu se poate discuta cu doamna primar! Nu poate fi găsită! Eu nu am reușit. Ce poate fi de spus? Să nu lase copiii deoparte. Noi tratăm peste 20.000 de copii pe an, consultăm peste 800 de copii pe zi.

Numeroase critici publice

A retras din membrii personalului de pază fără să ne anunțe. Putea să găsească o soluție. Noi nu putem lua servicii de pază nici prin achiziții directe.

Am rămas fără pază pe timpul nopții.”, a declarat Alexandru Ulici managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, cel mai mare spital de pediatrie din România, la Antena 3.

Mai multe voci publice au catalogat inițiativa primarului de la Sectorul 1 ca fiind una care pune în pericol vieți și au catalogat-o ca pe o măsură criminală.

Colegii de alianță se declară siderați

”Sunt pur si simplu siderat. Nu am crezut ca putem trai asemenea momente in România anului 2021. Pentru cei care reproșează ca “spălam rufe in public”, va spun atat: acestea sunt chestiuni de interes PUBLIC. Spre deosebire de PSD, noi vrem transparență – totala. Iar cetățenii trebuie sa stie adevarul si sa judece singuri.

În ședința de Consiliu Local “de îndata” de la sectorul 1 (convocată de urgenta fara sa existe nicio urgenta), inca in desfășurare, la punctul despre situația școlilor in prag de redeschidere, adăugat pe ordinea de zi la propunerea consilierilor PNL (asta ar fi fost singura urgenta reala!), primarul Armand a iesit din sală.

Ca sa scrie o postare pe Facebook. Stiti cum a raspuns celor 10 intrebari legitime pe care PNL i le-a adresat public? Exact cum v-am scris de acum doua ore: ca “USL trăiește la sectorul 1”. Zero argumente, zero răspunsuri. Atât de mult ii pasa de școlile din sector ca a hotărât sa iasă din sala si sa arunce cu neadevăruri pe Facebook. La fel a făcut si la ședinta de joi.”, a scris miercuri pe Facebook Sebastian Burduja, președintele PNL sector 1.

”De ce asemenea gesturi?”

”Dar asta nu e tot. A mai făcut ceva. A dat buzna in biroul viceprimarului PNL, aflat in ședinta de Consiliu, ca sa anunte consilierii acestuia ca da afara din primărie viceprimarul PNL si staff-ul ei. Vor fi mutați în altă clădire si au la dispoziție…seara aceasta sa se mute.

De ce asemenea gesturi? Pentru ca viceprimarul PNL, impreuna cu colegii liberali, a îndrăznit să nu fie de acord cu fiecare punct de pe ordinea de zi (de altfel, PNL a votat pentru la punctul legat de spitale si a avut permanent o abordare constructiva si decenta). Pacatul este ca echipa PNL a avut “tupeul” sa puna întrebări dificile si sa ridice probleme delicate despre proiectele de pe ordinea de zi.

Si despre halucinantele întâmplări de la ADP, dezvăluite de presă in cursul zilei de azi. Dupa ce a revenit in ședinta de consiliu, explicația primarului Armand a fost aceasta: “v-am facut o concesie cu acel birou, dar mi-am dat seama ca nu apreciati această concesie”. Judecati dumneavoastră.

Nu credeam ca astfel de manifestări sunt posibile în anul 2021, de la un primar care a câștigat alegerile într-un parteneriat. Eram convins că pedepsele pentru nesupunere sunt doar file de istorie din vremuri de tristă amintire…

O zi tristă pentru comunitatea noastra, pentru administrația locală din sectorul 1 si pentru democrația României. Țara asta merita mult mai mult.”, a mai precizat Burduja.

Plângere penală pe numele lui Armand?

Cunoscuta avocată Ingrid Mocanu a anunțat pe Facebook că nu exclude posibilitatea de a-i face plângere penală primarului de la Sectorul 1.

”Primarul Sectorului 1 și Consiliul Local Sector 1 a transmis în administrare clădirile și terenurile a 4 spitale esențiale ale Bucureștiului (Gr. Alexandrescu, de Arși, de Oftalmologie, Floreasca), pentru a nu le mai finanța.

Minunat, electorat iubit! Doar că este ilegal! De ce? Vă spun:
1. Transmiterea administrării unor bunuri din domeniul local sau central NU se poate face fără acordul ”primitorului” NICIODATĂ.
2. Dacă bunurile sunt bunuri proprietate publică NU se poate transmite dreptul de administrare către altceva decât instituții/autorități publice/regii. Nu către altceva (în niciun caz către spitale).
3. Dacă bunul este în patrimoniul Primăriei Capitalei (cum știam eu) NU se poate da nimic nici cu acord, nici fără de la Sectorul 1. Doar de la Primăria Municipiului București.

Deci în orice variantă este nelegal!

Încălcarea legii (este vorba despre Legea nr. 213/1998) reprezintă o infracțiune: abuz în serviciu, căci a prejudiciat atât spitalele, cât și pacienții… pe noi, cetățenii, care nu ne mai putem trata pe noi sau copiii noștri în condiții decente.

PS – cred că iar fac plângere penală… mă simt abuzată în serviciu.”, a scris miercuri Ingrid Mocanu pe Facebook.

 

Sursă foto: Inquam Photos / Ilona Andrei.