'Suntem astăzi împreună pedelişti şi penelişti din toată ţara, suntem astăzi împreună prima dată după multă vreme într-un număr atât de mare în numele unui obiectiv atât de important. Reuniunea noastră are o misiune istorică. Nu sunt vorbe mari, o simţim cu toţii. Ceea ce construim astăzi nu este nici Alianţa Dreptate şi Adevăr II, nu este nici CDR II, nu este nici măcar USL II, ca să nu se mai consume degeaba propaganda lui Ponta. Astăzi am semnat împreună certificatul de naştere al celui mai mare partid de centru-dreapta din istoria modernă a României', a afirmat Vasile Blaga, copreşedinte al Alianţei Creştin Liberale PNL-PDL. 

El a adăugat că fuziunea PDL-PNL reprezintă un proiect politic pentru români, pentru integrarea deplină a României în Uniunea Europeană. 

'Şi acest nou partid, sunt convins că va trimite PSD în opoziţie şi va aduce România în rândul statelor puternice şi respectate ale Uniunii Europene', a susţinut liderul democrat-liberalilor. 

Blaga a afirmat că nu este un secret pentru nimeni că 'în această sală ('Unirii' din Palatul Parlamentului – n.r.) se află viitorul preşedinte al României'. 

'În câteva zile vom decide împreună cine este candidatul comun al celor două partide la prezidenţialele din toamnă. Din momentul în care am hotărât împreună cine este candidatul comun îl vom susţine cu toţii, ne vom alinia în spatele lui şi-l vom susţine cu toată forţa. Mă bazez pe mobilizarea dumneavoastră mai puternică chiar decât a fost în 2004', a spus Blaga. 

Liderul democrat-liberalilor a susţinut că Victor Ponta este 'în derută'. 

'Am văzut cu toţii cum se afişează cu mari personalităţi ale momentului, cum l-au primit la partida de tenis de pe Arena Naţională, l-am văzut cu toţii cum s-a făcut de râs cu CAS-ul. Ponta va fi înfrânt de candidatul nostru comun şi va fi marele semnal al schimbării în România', a susţinut Vasile Blaga.

El a spus că primul obiectiv politic al PNL-PDL este acela de a câştiga alegerile prezidenţiale, dar că după acest moment procesul fuziunii trebuie să continue în mod temeinic.

Potrivit lui Blaga, în curând echipele de specialişti PDL-PNL vor definitiva Proiectul pentru România, document programatic avut în vedere în completare la programul politic asumat prin vot în cadrul şedinţei comune de la Palatul Parlamentului.

Preşedintele PDL a afirmat că trebuie, totodată, mărită şi baza electorală a noului partid prin identificarea de noi votanţi la nivelul întregii ţări.AGERPRES