Pe lângă fonduri europene şi regii, şeful statului a menţionat că România poate apela la exploatări, creând locuri de muncă.

"Datorită creşterii preţului acestor metale pe piaţa internaţională, a devenit rentabil să le exploatăm.
Vizez şi Roşia Montană, şi Roşia Poieni şi alte exploatări de cupru care nu necesită subvenţii. Avem reusurse, totul e să se ia deciziile la timpul potrivit", a menţionat şeful statului.

Băsescu a precizat că România nu dispune la ora actuală de banii necesari exploatării resurselor şi are toată încrederea că cei care au responsabilitatea să negocieze o fac corect şi în interes naţional.

"Atunci când ai economie care poate crea locuri de muncă, te împrumuţi mai puţin. Când prin taxele şi impozitele interne ne acoperim volumul de bani pe care îl cheltuim, atunci împrumutăm mai puţin şi devenim mai puţin dependenţi.

Cel mai important, cel mai preţios lucru în momentul de faţă nu e aurul, ci locurile de muncă. La ce îmi foloseşte dacă am aurul în pământ, când eu mă împrumut cu 8% pe piaţă? Nu avem miliarde pentru a investi în retehnologizarea mineritului", a mai spus Băsescu.

Te-ar putea interesa și: