Dacă programul va fi un eşec, nu FMI va fi responsabil, ci instituţiile statului, începând cu preşedintele şi Guvernul ţării, a spus preşedintele Traian Băsescu.

Programul propus este al Guvernului şi FMI nu poate fi acuzat de nimic, a ţinut să precizeze preşedintele. El a arătat că obiectivul principal al programului propus de autorităţile române a fost de a nu creşte cota unică şi TVA. „Fondul, Uniunea Europeană şi Banca Mondială au fost de acord cu programul propus de Guvern, cu condiţia să fie şi implementat.

Cele trei obiective au în vedere reducerea cheltuielilor bugetului de stat pentru că fondul de slarii reprezintă 27% din buget, reducerea cheltuielilor sociale, care reprezintă împreună cu fondul de pensii peste 35% din bugetul de stat, iar a treia măsură are în vedere reducerea obligaţiilor de plată. În acest an avem de plată 10,007 miliarde euro în contul datoriilor contractate în perioada 2007-2009”, a spus Băsescu.

El a detaliat spunând că în primul trimestru al acestui an România a plătit 260 milioan euro. „În trimestrul doi plătim 2,257 miliarde euro, în trimestrul trei vom avea de plată 3,16 miliarde euro, iar în trimestrul patru vom avea de plătit 2,5 miliarde euro. Plăţile trebuie făcute ca urmare a creditelor angajate în anii anteriori pentru a deficitul”, a spus Băsescu.

Fără reducerea salariilor, „amanetăm” viitorul ţării

Preşedintele Traian Băsescu a spus că, dacă salariile şi pensiile nu sunt reduse, România va fi nevoită să angajeze un nou credit extern, ceea ce ar însemna „amanetarea” viitorului ţării şi a milioane de români.

„Trebuie să adoptăm politica de reducere a îndatorărilor. Dacă nu reducem salariile şi pensiile, în 2011 ar fi trebuit să angajăm un nou credit. Am fi amanetat viitorul ţării, a miloane de români”, a spus Băsescu, adăugând că este esenţial ca următoarele şase să fie o perioadă „de realism” din partea sindicatelor şi partidelor.

Preşedintele pledează pentru aplicarea unitară a reducerii de salarii

Dacă aplicăm acest program, România nu va mai avea creştere negativă, consideră preşedintele. „Dacă mai continuăm ca până acum, vom ajunge să luăm un nou împrumut”, a spus Băsescu.

El a precizat că nu este de acord cu propunerea sindicatelor de a aplica reducrea diferenţiată a salariilor. „Repartizarea unică mi se pare soluţia cea mai bună pentru că nu lasă loc la îndelungate negocieri”, a spus Băsescu.

Indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap şi pentru creşeterea copiilor rămân neschimbate

Preşedintele a precizat că există doar două excepţii în cazul ajutoarelor sociale care vor fi afectate de măsurile de reducere sau anulare anunţate: ajutoarele pentru persoanele cu handicap şi indemnizaţia pentru creştere copiilor.

„În rest, toate indemnizaţiile vor fi supuse analize şi se va decide dacă vor fi reduse sau desfiinţate”, a spus Băsescu.