Creșterea economiilor popu­lației în timpul celor peste doi ani de criză cu circa cinci miliarde de euro  s-a reflectat și asupra afacerilor băncilor pentru locuințe. BCR Banca pentru Locuințe (BCR BpL)  a anunțat că anul trecut numărul de clienți i-a crescut cu 40%, ajungând la 190.000 de persoane, iar sumele depuse de aceștia în 2010 au depășit valoarea celor depuse în anii anteriori. „Faţă de finalul anului 2009, când depunerile clienţilor BCR BpL însumau circa 220 milioane lei, la finalul anului 2010, acestea au depăşit 480 milioane lei“, afirmă președintele acestei bănci, Alexandru Ciobanu.
Pe piața autohtonă, există numai două bănci pentru locuințe: BCR BpL și Raiffeisen Banca pentru Locuințe (RBL). Ultima nu a făcut publică nicio cifră referitoare la activitatea de anul trecut. În schimb, către sfârșitul anului trecut, instituția de credit a majorat sumele minime care pot fi contractate în urma încheierii unui contract de economisire-creditare de la 3.000 la 7.000 de lei, potrivit ofițerilor de credit ai băncii.
Caracteristica băncilor pentru locu­ințe este că acestea nu acordă credite decât după finalizarea unei perioade în care clientul a economisit constant. Creditele nu pot fi utilizate decât pentru achiziția, construcția unei locuințe sau îmbunătățirea uneia existente.
Dobânzi mici
Băncile pentru locuințe percep cele mai mici dobânzi la creditele în lei, însă plătesc și cele mai mici dobânzi pentru sumele depuse la ele.
La creditele acordate, RBL percepe dobânzi de 4,5%-6%, iar BCR BpL, de
5%-6%, în cazul în care clientul nu sare peste perioada de economisire. În cazul creditelor acordate imediat, dobânzile sunt mai mari: BCR BpL – 8,7%, RBL – 9,5%. După o anumită perioadă, creditele trase imediat de la aceste bănci se transformă în unele locative, iar dobânzile percepute scad. La RBL, perioada maximă este de cinci ani. Dobânzile plătite la economii de RBL sunt de 1,5%-3% pe an, iar cele achitate de BCR BpL sunt de 2%-3% pe an.
Câștigul pentru sumele depuse este îmbunătățit de încasarea primei de la stat. Aceasta poate ajunge la cel mult echivalentul a 250 de euro pe an, dar în limita a 25% din suma depusă. În consecință, cele mai bune randamente pentru economii sunt obținute în cazul economiilor de până la 1.000 de euro pe an (4.250 de lei pe an – circa 354 de lei pe lună).
Comisioane mari
Băncile pentru locuințe percep o serie de comisioane care diminuează câștigurile în perioada de economisire și,ulterior, măresc costurile efective ale creditelor.  De exemplu, încheierea unui contract este comisionată cu un procentaj aplicat la suma contractată (suma care urmează să fie economisită, plus suma care urmează să fie împrumutată). Nivelul acestui comision este de 1% la BCR BpL, respectiv de 1,2% la RBL.
Administrarea contului este taxată:  28 de lei pe an la BCR BpL, 36 de lei la RBL. În comparație, administrarea unui cont curent standard îl costă pe un client al Raiffeisen 18 lei pe an, iar pe un client BCR – 30 de lei pe an. Pe lângă comisioanele de analiză a dosarelor de credit sau de administrare a împrumuturilor, băncile pentru locuințe mai taxează și suplimentarea sumelor contractate sau alte operațiuni.