Respectivele banci au dezvoltat puternic aceasta activitate in alte tari in tranzitie, precum Cehia si Slovacia, iar acum se uita cu interes la urmatoarea piata-tinta: Romania. Pana in prezent, dezvoltarea pietei creditului ipotecar a fost mult ingreunata de inflatia si dobanzile inalte. In afara acestora insa a mai existat si o alta piedica, cea a imperfectiunilor legislative.

S-a rezolvat acum problema legislativa?
V.L.: Doua norme legislative au fost perfectate de BNR la sfarsitul lunii iunie. Una dintre ele se refera la infiintarea caselor de economii pentru domeniul locativ, iar cealalta la conditiile specifice ale acestor case si la ceea ce le diferentiaza de bancile comerciale propriu-zise. Acum exista cadrul legislativ si asteptam ca bancile straine sa vina cu oferte concrete pe piata romaneasca.

Care ar fi avantajul acestui sistem fata de traditionalul credit ipotecar?
V.L.: Avantajul consta in faptul ca acest sistem obliga clientul sa economiseasca jumatate din perioada mentionata in contract, timp in care banca verifica bonitatea solicitantului si totodata ofera certitudinea ca un anume client va putea face fata creditului. Creditul acopera si economiile si partea care ramane de rambursat, astfel ca efortul financiar din cei 15 sau 20 de ani este practic injumatatit.

Valentin Lazea, economistul-sef al BNR, despre noutatile de pe piata creditelor ipotecare