Avarie uriașă în București: Sute de mii de oameni fără apă caldă! Ce promite Nicușor Dan

Avarie uriașă în București: Sute de mii de oameni fără apă caldă! Ce promite Nicușor Dan

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Publicat de Alecsandru Ion la 31 august 2021, 23:30

Avarie uriașă în București: Sute de mii de oameni fără apă caldă! Nicușor Dan promite însă că situația în această iarnă va fi puțin mai bună decât în cea anterioară. Primăria Generală este de-abia la stadiul în care a încheiat licitațiile pentru lucrări.

Avarie uriașă în București: Sute de mii de oameni fără apă caldă! Termoenergetica s-a angajat că va remedia defecțiunea până vineri de dimineață.

Între timp, Nicușor Dan se vede pus în situația de a da explicații bucureștenilor care s-au repezit să își cumpere boilere electrice.

Avarie uriașă în București. Promisiunile lui Nicușor Dan legate de apa caldă nu s-au concretizat

Sute de mii de bucureșțeni din 3 sectoare ale Capitalei au rămas de luni noapte fără apă caldă, din cauza unei avarii.

Compania „Termoenergetica” promite că va încerca să remedieze problema apăruta la magistrala 3 până vineri dimineață.

Primarul Nicușor Dan a anunțat marți că a încheiat licitațiile pentru reabilitarea a 40 de kilometri de rețea de conducte de termoficare.

Magistrala 3 din sudul Capitalei alimentează 1181 de blocuri și case din sectoarele 3, 4 și 5. Până vineri dimineață la ora 8 toate vor rămâne fără apă caldă.

Directorul Teroenergetica monitorizează lucrările din 10 șantiere deschise peste tot în București. Dă asigurări că doar pentru magistrala 3 lucrează cu echipe de câteva zeci de angajați că să deblocheze cât mai repede situația.

”Echipele sunt mobilizate, se verifică în teren, acolo unde sunt spărturi se repara astfel încât parametrii să fie din ce în ce mai buni. La intrarea în CET, țevile sunt groase, așa cum de la inimă pornesc artere, tot așa este și sistemul nostru și încercăm să rezolvăm până în iarnă aceste puncte critice”, declară Claudiu Crețu, directorul Termoenergetică, potrivit stirileprotv.ro.

Primăria abia a finalizat licitațiile

Înainte să se apuce de reparații, muncitorii Termoenergetica trebuie să să scoată toată apă din magistrala 3 sud. Este o operațiune complicată pentru că vorbim de o țeavă imensă în care încape un volum foarte mare de apă.

Operațiunea necesită 14 motopompe amplasate în mai multe locuri.

Bucureștiul este încălzit cu 6 centrale termoelectrice, iar apa este pompată într-o rețea de 4 mii de kilometri de țevi, cele mai multe vechi de 60 de ani.

Anul trecut autoritățile au reușit să înlocuiască 20 de kilometri din rețea însă marile lucrări încă nu au început. Primăria abia a finalizat licitațiile pentru încă 40 de kilometri împărțiți în 4 loturi.

”Imediat ce terminăm această achiziție și tragem învățămintele o să începem achiziția pentru cei 210 km în mare parte din bani europeni”, a spus Nicușor Dan, primarul Bucureștiului.

Contractul va avea o valoare de 300 de milioane de euro, iar lucrările se vor întinde pe mai mulți ani.

Până atunci mulți bucureșteni și-au cumpărat boilere electrice. Potrivit celui mai mare retailer de vânzări online, în ultimele două săptămâni comenzile au crescut cu 30%.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.