Nicușor Dan s-a pus cu amenzile pe ei! Cine l-a supărat pe Primarul General
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Nicușor Dan s-a pus cu amenzile pe ei! Primarul General anunță că a fost nevoie de zeci de ore de discuții pentru a fi încheiat un contract de delegare pe zece ani pentru serviciul de transport public, atât în relaţia cu STB, cât şi în relaţia cu ceilalţi operatori din zona regională.
Nicușor Dan s-a pus cu amenzile pe ei! Primarul General este nemulțumit de şoferii STB care nu pleacă la timp de la capăt de linie.
El este hotărât să îi sancționeze pecuniar pe şoferii care pleacă mai devreme sau mai târziu de la cap de linie faţă de orarul care este obligatoriu pentru ei
Nicușor Dan s-a pus cu amenzile pe ei! Șoferii STB, în vizor
Au început să fie aplicate amenzile pentru şoferii STB care pleacă mai devreme sau mai târziu de la cap de linie, comparativ cu orarul obligatoriu stabilit, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
”Am moştenit un contract de delegare provizoriu pentru serviciul de transport public, atât în relaţia cu STB, cât şi în relaţia cu ceilalţi operatori din zona regională. A fost nevoie de zeci de ore de discuţii; au fost coordonate de viceprimarul Bujduveanu.
În urma acestor discuţii avem azi un contract de delegare pe zece ani serios, corect, care a mulţumit toate părţile care au luat parte la aceste discuţii.”, a spus Dan, potrivit adevarul.ro.
Bani europeni pentru tramvaie şi autobuze electrice
”Faptul că avem acest contract de delegare pe termen lung era o condiţie pentru ca să putem accesa bani europeni şi pe tramvaie şi pe autobuzele electrice.
Faptul că avem acest contract de delegare permite ADI să îşi exercite controlul pe STB. Au început să fie aplicate amenzi de 100 de lei pentru şoferii care pleacă mai devreme sau mai târziu de la cap de linie faţă de orarul care este obligatoriu pentru ei”, a arătat primarul, în cadrul unei conferinţe de presă dedicate bilanţului a zece luni de mandat.
De asemenea, Nicuşor Dan a reamintit că a fost semnat contractul pentru achiziţia a 100 de tramvaie, finanţat cu 180 de milioane de euro, bani europeni, şi a precizat că primul tramvai urmează să intre în circulaţie în primăvara anului viitor.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





