EFE şi Reuters anunță o decizie fără precedent în Europa. Potrivit surselor citate, Franţa va mobiliza 7.000 de agenţi, inclusiv poliţişti şi jandarmi, pentru a consolida dispozitivul de securitate antiterorist. Anunțul a fost făcut de Guern, la finalul săptămânii, ca reacţie la atacul jihadist dintr-o biserică din Nisa în care au fost ucise trei persoane, informează agerpres.

Astfel, potrivit sursei citate, începând de luni, circa 3.500 de jandarmi rezervişti şi încă 3.500 sunt poliţişti şi jandarmi ai unităţilor mobile vor fi convocaţi  și vor fi la dispoziţia prefecţilor. Aceştia se vor adăuga efectivelor de soldaţi din operaţiunea antiteroristă Sentinelle, care patrulează pe teritoriul francez, şi al căror număr va creşte de la 3.000 la 7.000.

În același timp, într-o conferinţă de presă, la finalul unui Consiliu al Apărării convocat de preşedintele Emmanuel Macron, ministrul de interne, Gerald Darmanin, a anunţat că 120 de poliţişti suplimentari vor fi trimişi la Nisa, oraşul în care a fost comis cel mai recent atac.

Toate aceste anunţuri intervin la câteva ore după ce premierul Jean Castex a indicat că nivelul de alertă teroristă a fost ridicat la maximum, “urgenţă atentat”.

Din ce în ce mai mulți militari

De asemenea, titulara de la Ministerul Apărării, Florence Parly, a subliniat faptul că desfăşurarea de personal militar suplimentar, care a început joi şi va continua în zilele următoare, va permite creşterea numărului de locuri cu pază asigurată, printre care lăcaşuri de cult şi şcoli.

În același timp, șeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, a trimis un mesaj de alertă tuturor francezilor din străinătate. Acesta și-a îndemnat concetpțenii la vigilenţă, întrucât riscul de a fi obiectul unor atacuri este “ridicat”.

Le Drian a spus că vor fi luate măsuri pentru apărarea atât a cetăţenilor francezi, cât şi a intereselor naţionale din străinătate.