Ministerul Transporturilor şi-a anunţat intenţia de a scoate la bursă un pachet de 5% din acţiunile aeroportului Henri Coandă. Primii paşi în vederea listării au fost deja făcuţi.

Într-o primă fază, a fost publicat anunţul de licitaţie pentru selectarea intermediarului, iar cea de-a doua fază a fost depunerea ofertelor de către opt firme sau consorţii de brokeraj. Dacă ne raportăm la ultima listare de anvergură – cea a Transgaz, de la selectarea intermediarului şi până la cotarea efectivă a acţiunilor ar mai putea trece mai bine de un an de zile.

Apariţia unui nou emitent pe lista de opţiuni oferite investitorilor ar putea fi o gură de aer pentru bursă. La finele anului trecut, oferta publică Transgaz a atras de la investitorii interesaţi 1,796 miliarde euro, sumă de 28 mai mare decât cele puse la bătaie de acţionarul majoritar în oferta publică.

Listarea acţiunilor aeroportului nu este o iniţiativă în premieră, brevetată de statul român. În iunie 2006, au fost cotate la bursă acţiunile firmei care administrează aeroporturile Charles de Gaulle şi Orly, din Paris. Listarea a fost considerată cea mai mare privatizare din Hexagon, fiind atrase de pe bursă circa 1,4 miliarde de euro. În urma cotării la bursă şi a alocării de acţiuni către salariaţi, statul şi-a redus participaţia în acţionariatul companiei la 67,5% din capitalul social.

Charles de Gaulle se află pe locul doi în topul aeroporturilor din Europa cu cel mai mare trafic, după Heathrow din Marea Britanie. Dacă în Paris sau Londra, pe cele mai mari aeroporturi circulă anual aproape 70 de milioane de pasageri, aeroportul Otopeni ocupă locul 70 în Europa, cu mai puţin de cinci milioane de pasageri pe an, date preliminare pentru 2007.

Însă, există potenţial pentru reducerea decalajului faţă de marile capitale europene, dacă luăm în calcul faptul că Bucureştiul este unul dintre cele mai mari oraşe din Europa din punctul de vedere al populaţiei şi că preţurile călătoriilor cu avionul nu mai sunt restrictive. De altfel, în ultimii ani, aeroportul Otopeni a înregistrat creşteri ale traficului de câteva ori mai mari cât cel din marile centre europene. Obiectivul este ca traficul de pasageri să ajungă la 20 de milioane de persoane în 2015, de patru ori mai mult decât în prezent.

Un număr mai mare de pasageri înseamnă şi venituri mai mari, dat fiind că taxele de aeroport plătite de călători deţin o pondere importantă în veniturile companiei. Nivelul mediu al acestora este de peste 20 de euro pe pasager. Dacă se vor păstra actualele condiţii tarifare, creşterea numărului de pasageri ar putea aduce venituri suplimentare de 30 de milioane de euro în 2015. Pe lângă taxele de aeroport suportate de pasageri, veniturile companiei sunt completate de taxele impuse companiilor aeronautice – în funcţie de tonaj, de chiriile percepute pentru spaţiile comerciale şi de alte redevenţe pentru concesionarea unor activităţi. Pentru 2008, veniturile totale au fost bugetate la 307 milioane de lei – adică circa 86 milioane de euro, iar profitul la 5,63 milioane de euro.

Aeroportul Henri Coandă are un capital social de 143 milioane de lei, iar valoarea nominală a unei acţiuni este de zece lei. Preţul oferit la listare va fi însă mult mai mare. De exemplu, în cazul Transgaz, valoarea din ofertă a fost de 191,92 lei, acţiunile având aceeaşi valoare nominală de zece lei. Însă, un indicator mult mai bun la stabilirea preţului este raportul per (între cotaţii şi profitul pe acţiune). Acesta a fost de circa 13,5 la listarea Transgaz şi de 9,7 la cea a Electrica. La un profit pe acţiune de 1,39 lei în cazul aeroportului, preţul unui titlu probabil va fi de peste zece ori mai mare decât valoarea nominală.

Aeroporturile din Londra, administrate de BAA (British Airport Authority) au fost primele listate la bursă în Europa. Însă pachetul majoritar a fost achiziţionat de compania spaniolă Grupo Ferrovial, care a decis delistarea. La fel s-a întâmplat şi cu aeroportul din Copenhaga, preluat de o companie australiană care mai deţine şi aeroportul din Bruxelles.

Capital

143 mil. lei este capitalul social al Aeroportului Henri Coandă. Statul deţine 80%, prin Ministerul Transporturilor, iar Fondul Proprietatea, restul de 20%

97-12357-31piatadecapital14.jpg 

Capital – Editia nr.14, data 9 aprilie 2008