Concret, ministrul francez al Sănătății, Olivier Véran, a precizat că utilizarea vaccinului AstraZeneca împotriva COVID -19 va fi extinsă la persoanele cu vârsta cuprinsă între 65 şi 75 de ani şi care prezintă comorbidităţi la nivel național.

‘De acum înainte persoanele cu vârsta de 50 de ani şi peste, inclusiv 65-75 de ani”, care suferă de ” ceea ce se numeşte comorbidităţi, fragilităţi” vor putea ”să se vaccineze cu AstraZeneca”, la ”medicul curant, în spitalul care îi monitorizează” sau ”în câteva zile în farmacie”, a precizat ministrul Véran la postul public de televiziune France 2. Cei cu vârsta de 75 de ani şi peste vor continua să fie vaccinaţi cu Pfizer sau Moderna în centrul de vaccinare, a adăugat el.

Anunț major pentru românii care au peste 65 de ani

Medicul militar Valeriu Gheorghiță a anunțat că a solicitat autorităților abilitate creșterea pragului de vârstă la 65 de ani pentru administrarea vaccinului produs de compania anglo-suedeză AstraZeneca.

De menționat este faptul că, anunțul lui Gheorghiță vine în contextul în care, în luna martie, ar urma să intre în România, 2,63 milioane de doze de vaccin, dintre care 1,2 milioane de doze de la AstraZeneca.

Totodată, în România, în prezent, administrarea vaccinului AstraZeneca este recomandată persoanelor cu vârste până la 55 ani. Valeriu Gheorghiță a mai subliniat faptul că a fost făcută o solicitare oficială către comisiile de specialitate din Ministerul Sănătății și către Agenția Națională a Medicamentului pentru a fi reevaluat criteriul de vârstă în cazul acestui vaccin.

“Pentru dozele de Pfizer și Moderna sunt deja rezervate toate locuri disponibile până în data de 17 aprilie. Dozele sunt deja alocate. Urmează să deschidem noi centre de vaccinare și noi locuri pentru vaccinarea cu dozele AstraZeneca.

Pot spune în premieră că săptămâna trecută am făcut o solicitare oficială către comisiile de specialitate din Ministerul Sănătății și către Agenția Națională a Medicamentului, pentru reevaluarea criteriului de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca, având în vedere că au apărut date suplimentare cu privire la eficacitatea indubitabilă a acestui vaccin la persoanele cu vârste peste 55 de ani.

Avem în vedere fie creșterea pragului de vârstă la 65 de ani, fie eliminarea completă. Datele din Marea Britanie, din Scoția, arata eficacitatea foarte bună, de peste 94% în prevenire internărilor și a formelor de grave de boală provocată de COVID-19.

Cred că toate datele recomandă în acest moment această creștere a limitei la 65 de ani sau eliminarea ei.

În marea lor majoritate, dozele AstraZeneca administrate în Marea Britanie au fost folosite la persoane cu vârsta de peste 65 de ani”, a spus Valeriu Gheorghiță la Antena 3.

Sursă foto: INQUAM Photos