Aşa sună argumentul imbatabil în controversa din jurul formării noului guvern. Corect. Con­sti­tuţia României excelează în omisiuni. De la stan­dardele pentru rase canine la poruncile Decalogului. Constituţia nu prescrie nici măcar regulile de fier ale democraţiei, între care regula majorităţii şi corolarul ei: singura dictatură admisibilă într-o democraţie este dictatura majorităţii (cu nuan­ţe­le moderne privind protecţia mino­ri­tăţilor). Dar ar trebui să fie suficient că în Constituţie se stipulează supre­maţia puterii parlamentare. E o măsură profilactică împotriva uzurpării puterii şi derapajelor autoritariste. Un parlament autentic, mai ales unul bicameral şi suficient de larg, nu poate exercita o dictatură. Cu unul mai mic şi unicameral, e mai simplu; poţi măcar să-l foloseşti ca unealtă.

Re­gula majorităţii nu e înscrisă în Constituţie dintr-un anumit bun-simţ. Întâi: bazele funcţionării de­mo­craţiei se învaţă la şcoală, inclu­siv în şcolile de tinichigii (nu şi în şcolile serale pentru şefi de stat, deo­camdată). A ajuns o chestiune de educaţie şi tinde să fie asimilată în CV-ul celor şapte ani de-acasă. E aproape un comandament moral – te supui voinţei majorităţii tot aşa cum accepţi regulile general acceptate de comunitatea în care trăieşti: respecţi oamenii (indiferent de partid etc.), pleci privirea când eşti dovedit min­cinos (nu supralicitezi),  te speli pe dinţi (înainte de a face declaraţii pu­blice). Apoi: regula majorităţii este o normă metodologică. Este implicită. Este axioma. E regula jocului (nu miza lui). Nu are submultipli, nu se demonstrează, nu se negociază. Iar sfidarea majorităţii este păcat mortal în codul democraţiei. În Atena antică (de la care ne-au rămas noţiunile de demagog, tiran ş.a.), puteai fi alungat cu pietre din cetate. Astăzi, aşteptăm alegerile. Dar când ofensele aduse ma­jorităţii sunt grosolane, comunitatea internaţională reacţionează: FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană refuză să dea gir şi bani unui guvern care nu e reprezentativ, nefiind legitimat de majoritate. Şi fie repunem noi înşine regula democratică în funcţiune, fie vom plăti pentru ne­putinţă. Blocarea creditului, pentru început. Nu e scris în acordul stand-by. Dar e o chestiune de bun-simţ.