la Monitorul Oficial. Cea de-a treia varianta impune companiilor de asigurari restrictii mai dure in preluarea unor astfel de riscuri. „O parte din restrictii au fost solicitate de catre reprezentantii Fondului Monetar International in contextul demersurilor de incetinire a ritmului cresterii creditelor catre populatie”, afirma Gheorghe Cismaru, vicepresedintele Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).Formula cea mai utilizata de catre banci dupa 1 februarie pentru „inmuierea” noilor morme de creditare a populatiei emise de BNR este incheierea unei asigurari impotriva riscului de neplata a creditului. Aceasta poate tine locul „garantiilor personale” a caror existenta poate scuti clientul de constituirea unui avans sau de gasirea unui girant in cazul creditelor de consum. Politele de credite si garantii luasera oricum un avans considerabil in ultimul an, o data cu explozia activitatii de creditare, astfel incat transferul riscului dinspre piata bancara spre cea a asigurarilor a inceput sa ingrijoreze serios autoritatile. Companiile de asigurare sunt implicate atat in creditele imobiliare si ipotecare si pentru achizitionarea de autoturisme, prin asigurarea bunurilor constituite garantii, cat si in acoperirea riscului de credit in cazul imprumuturilor pentru cumpararea de bunuri de folosinta indelungata.Potrivit presedintelui CSA, Nicolae Crisan, numai in ultimul trimestru al anului trecut asigurarile pentru credite acordate persoanelor fizice consemnau, pe sold, o crestere de 40%. In aceeasi perioada absolut toate bancile au avut cresteri ale sumelor asigurate. O prima varianta a normelor CSA, contestata vehement de companiile de asigurari si la care s-a renuntat ulterior, prevedea obligatia reasigurarii riscurilor preluate in proportie de 90%. Conditiile din piata internationala a asigurarilor ar fi adus o firma romaneasca in situatia de a plati pentru reasigurare mai mult decat incasa. O a doua varianta a normelor stabilea ca expunerea pe astfel de riscuri nu poate depasi de 35 de ori capitalurile proprii ale unei companii, iar ponderea primelor nete subscrise trebuie limitata la 35% din totalul la asigurari generale. Peste aceste limite nu se putea trece decat cu avizul prealabil al Comisiei de Supraveghere si numai in conditiile incheierii unor contracte de reasigurare.
Reguli mai dure
Varianta finala a normelor nu mai permite depasirea limitelor de expunere. Acestea au fost stabilite la 5.000 de euro pe debitor in cazul creditelor de consum si la 50.000 de euro pentru imprumuturile ipotecare, dupa deducerea a 50% din valoarea garantiei constituite. Limitarea vizeaza retinerea neta a societatii de asigurari, respectiv obligatia pe care aceasta si-o asuma exclusiv, fara reasigurare. In plus, firmele de asigurari nu pot avea prime nete subscrise in cursul unui trimestru pentru asigurarile de credite si de consum mai mari de 25% din totalul primelor nete subscrise pentru categoria de asigurari generale (in varianta anterioara a normelor maximum 35% din primele nete incasate). O alta limita pentru retinerea neta totala a asiguratorului pe astfel de riscuri este stabilita la de 12 ori nivelul activului net aferent ultimului exercitiu financiar. O cerinta suplimentara: cine vrea sa vanda astfel de polite trebuie sa organizeze un departament specializat de credite si garantii, avand personal cu experienta in domeniu.Pentru a se incadra in aceste limite si pentru a-si organiza departamentul specializat, asiguratorii mai au 30 de zile. Cine nu reuseste nu va mai avea dreptul sa subscrie noi riscuri de credite de consum si ipotecare, insa va ramane raspunzator pentru contractele in derulare. In momentul de fata, nici o societate de asigurari, chiar dintre cele cu expunere mare pe asigurarile de credite si garantii, nu depaseste limitele stabilite in norme. O crestere in continuare in ritm sustinut a creditarii va obliga insa bancile sa lucreze cu mai multe companii, in vederea disiparii riscului, chiar daca multe si-au infiintat propriile societati. Afacerea asigurarii creditelor a dublat sau chiar triplat anul trecut incasarile unor companii ca BCR Asigurari, Asiban sau Garanta, cu actionari din randul bancilor comerciale. In viitorul apropiat, insa, nu va putea fi transformata in sursa exclusiva de venituri pentru nici o firma. La fel ca si normele de creditare emise de Banca Nationala, restrictiile impuse asigurarilor asociate au caracter temporar. Ele vor ramane insa in vigoare atata timp cat autoritatile vor considera ca temperara cresterii creditarii este necesara.