Are Taxi Cobalcescu exclusivitate la Carrefour?

Are Taxi Cobalcescu exclusivitate la Carrefour?
Publicat de CAPITAL la 14 noiembrie 2002, 12:00

Clientii care vin sa-si faca cumparaturile la hipermarketul Carrefour au parte numai de necazuri daca au de gand sa se intoarca acasa cu un taxi. Masinile care vin la comenzile telefonice sunt pur si simplu izgonite din spatiul de parcare de catre cerberii firmei de paza si protectie. In felul acesta clientii sunt obligati sa alerge cu carucioarele dupa masina care a venit special pentru ei. Explicatia pe care o dau solizii angajati ce-si desfasoara munca in parcare? Ei spun ca exista o singura

Clientii care vin sa-si faca cumparaturile la hipermarketul Carrefour au parte numai de necazuri daca au de gand sa se intoarca acasa cu un taxi. Masinile care vin la comenzile telefonice sunt pur si simplu izgonite din spatiul de parcare de catre cerberii firmei de paza si protectie. In felul acesta clientii sunt obligati sa alerge cu carucioarele dupa masina care a venit special pentru ei. Explicatia pe care o dau solizii angajati ce-si desfasoara munca in parcare? Ei spun ca exista o singura companie de taxi care este agreata de Carrefour sa astepte cateva minute in parcare, si anume Taxi Cobalcescu. Ca o fi asa sau nu, doar conducerea hipermarketului poate sa stie. Sau o fi pur si simplu spaga baietilor de la paza si protectie. si intr-un caz, si in altul, conducerea Carrefour ar trebui sa-si revizuiasca atitudinea fata de clienti. Chiar daca acestia nu vin cu masinile personale, ci cu taxiul.

Ilie Sarbu si firmele de familie

Dupa productiile record din campania agricola de toamna, Sarbu a pornit o noua operatiune: „curatenia de toamna”. In urma verificarilor corpului de control, ministrul a demis rapid trei consilieri care aveau firme proprii si s-a declarat mandru de faptul ca el personal nu mai are nici o actiune pe la vreo societate privata. Mai mult, nici macar familia ministrului nu a mai avut voie sa se implice activ in afaceri. Sarbu nu a uitat sa precizeze ca atunci cand l-a demis pe stefan Mitrache de la Sapard, una dintre acuzatii viza firmele in care este implicat fiul fostului director.

Multumim din inima partidului! Pardon!
Multumim din inima domnului Dan Voiculescu pentru comisioane si bunavointa. Acestea sunt gandurile pe care Dumitra Petrof a tinut sa le faca publice intr-un anunt de mica publicitate aparut in „Anuntul telefonic”. Incercand sa aflam cat de mare este bunavointa domnului Dan Voiculescu si cum sta treaba cu comisioanele amintite in anunt, cea care se prezinta drept ex-contabil Grivco si Antena 1 nu a fost de gasit. Cei de la Grivco ne-au spus ca este posibil sa fie un colaborator. Oricum, se vede ca merge bine treaba, comisioanele sunt grase daca angajatii ajung sa aduca osanale patronilor prin mica publicitate dupa modelul „multumesc vrajitoarei soparla pentru ca mi-a adus castig in casa. Sunati cu incredere la tel…”

Dupa NATO, vin rusii
Acum, cand toata lumea, de la simplul cetatean la cinstitul politician, stie ca Romania va fi invitata oficial sa intre in NATO, lumea pare sa fi uitat de prietenii nostri traditionali de la rasarit. Ei insa nu au uitat de noi si s-au gandit ca ar cam fi momentul sa contribuie decisiv la strangerea relatiilor economice dintre cele doua popoare. Asa ca, imediat dupa momentul Praga, pe piata romaneasca va aparea o noua revista, cu un titlu sugestiv: „Noua Rusie”. Dincolo de ineditul situatiei, aceasta revista isi propune sa prezinte oamenilor de afaceri romani Rusia ca o tara propice pentru investitii. Va urma, cel mai probabil, „Noua Romanie”, o revista ce va aparea la Moscova. Asa ca, peste vreo zece ani, riscam sa avem un Top 100 plin de nume slave. Vorba cantecului, si de la rusi vin… investitorii!

Cosmorom a abandonat licitatia de publicitate
Operatorul de telefonie mobila Cosmorom a renuntat la licitatia pe care a organizat-o in primavara acestui an pentru desemnarea agentiilor de publicitate care urmau sa-i asigure campania de comunicare in acest an. Licitatia a creat multa agitatie in randul agentiilor de publicitate. In finala licitatiei ajunsesera, dupa numai putin de patru prezentari, doua consortii formate din agentii Initiative Media si Adviser, pe de o parte, si MindShare si Scala Thompson, pe de alta parte. Motivul principal pentru care licitatia a fost abandonata de Cosmorom se datoreaza dificultatilor financiare in care se afla RomTelecom, actionarul majoritar al operatorului de telefonie mobila.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.