Veşti bune pentru elevii din Sectorul 3 al Capitalei! Edilul Robert Negoiţă promite mai bine de 18.000 de burse pentru semestrul al doilea al acestui an şcolar.

Decizia va fi luată luni, 5 aprilie, în şedinţa Consiliului Local al Sectorului 3

Primarul Sectorului 3 doreşte să acorde peste 18.000 de burse în semestrul II. Proiectul de hotărâre care stabileşte acordarea acestor stimulente financiare se regăseşte pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Sector 3 din luni, 5 aprilie.

„Se aprobă un număr total de 18.089 de burse şi cuantumul acestora acordate elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din Sectorul 3 în semestrul II al anului şcolar 2020-2021”, prevede proiectul de hotărâre, potrivit Agepres.

Cum se acordă, mai exact, bursele pentru elevi din Sectorul 3?

Pentru elevii din ciclul primar sunt:

  • 43 de burse de performanţă de câte 200 de lei lunar,
  • 3 burse de merit de câte 100 de lei pe lună,
  • 825 de burse de ajutor social de câte 150 de lei pe lună,
  • 28 de burse de ajutor social ocazional de 150 de lei.

Pentru elevii din ciclul gimnazial sunt prevăzute:

  • 40 de burse de performanţă de câte 200 de lei lunar,
  • 718 de burse de merit cu un cuantum de la 100 de lei la 140 de lei pe lună,
  • 304 burse de studiu de câte 150 de lei pe lună,
  • 795 de burse de ajutor social de câte 150 de lei lunar,
  • 19 burse de ajutor social ocazional de câte 150 de lei.

Pentru elevii din ciclul liceal sunt stipulate:

  • 31 de burse de performanţă de câte 400 de lei lunar,
  • 285 de burse de merit de la 200 de lei la 1.000 de lei lunar,
  • 551 de burse de studiu de câte 300 de lei pe lună,
  • 447 de burse de ajutor social de câte 300 de lei pe lună.

Probleme cu bursele de merit în Sectorul 2

Recent, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunţat că vrea să modifice modalitatea de acordare a burselor de merit.

„Am propus pentru aceste burse să se păstreze cuantumurile votate în semestrul trecut, asta deşi ele pur şi simplu au explodat. În acest moment avem 24.000 de burse, faţă de 18.000 în semestrul trecut.

Avem extraordinar de multe burse pentru nota 10, care au explodat, la fel, faţă de semestrul trecut. O să pun în dezbatere în scurt timp un proiect prin care aş vrea ca bugetele pentru burse să fie alocate pentru şcoli şi să fie distribuite – sigur, ce excede limitei legii, toate bursele sunt acum, conform legii, minimum o sută de lei, acestea vor fi plătite exact aşa cum sunt – dar bursele de merit care exced valorii de 100 de lei să fie alocate de către consiliul de administraţie, iar alocarea bugetară pentru fiecare şcoală în parte să fie făcută pe criterii de performanţă ale şcolilor.

Nu vom mai permite ca şcoli care nu au niciun absolvent de bacalaureat sau care a luat capacitatea să ia burse de merit, pentru că nu mi se pare normal”, a precizat Radu Mihaiu.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea