Acesta mai arată, într-un comunicat de presă, că “lipsa unei finanţări coerente – nu abundente, ci coerente – face ca medicamentele generice să fie evitate pentru că nu aduc celebrul ‘cash-flow’ pe canale”.
“Metodologia stufoasă de calcul a preţurilor – comparaţie cu 12 ţări, referinţa circulară, etc – nu duce la dorinţa de erodare planificată a preţurilor în interesul pacienţilor şi sistemului, ci efectiv la dispariţia medicamentelor generice”, menţionează acesta.
Dragoş Damian consideră că mai mult de 1.500 de medicamente care au preţuri aprobate în România, în catalogul de preţuri, “nu sunt comercializate chiar şi de peste un an, obligând pacienţii la o co-plată suplimentară pentru medicamentele generice de dată mai recentă (noua generaţie) şi creând în acelaşi timp haos în activitatea producătorilor, distribuitorilor şi farmaciştilor”.
Preşedintele APMGR afirmă că “în absenţa unei igienizări imediate a catalogului de preţuri metodologia pro-generică de referenţiere a medicamentelor devine inutilă, blocând accesul pacienţilor la noua generaţie de generice, iar întârzierea introducerii substituţiei cu medicamente generice în programele naţionale păstrează, în opinia sa, cheltuieli halucinante în bugetul de sănătate”.
Dragoş Damian apreciază că insolvenţa unor distribuitori a făcut ca producătorii să nu-şi poată recupera banii, “fiind obligaţi să aprovizioneze în loc să investească în dezvoltare”.
“Producătorii domestici care produc doar generice se ocupă cu următoarele: concediază angajaţi şi intră în şomaj tehnic (în 2009), aprovizionează suprataxare prin clawback (în 2010) şi în final aprovizionează creanţe neîncasate (în 2011), în loc să se dezvolte, să transfere tehnologie, să contribuie la scăderea preţurilor, să crească accesul la medicamentele generice noi”, mai susţine preşedintele APMGR.
El mai spune că asociaţia sa aşteaptă să lucreze împreună cu autorităţile în folosul reformei în Sănătate.
“Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) pur şi simplu spune de peste 2 ani acelaşi lucru pe care îl spune Jeffrey Franks, dar nu este luată în seamă. Aşteptăm să lucrăm împreună cu autorităţile în folosul reformei în Sănătate şi relansării economice a unei industrii de mare potenţial”, se mai arată în comunicat.