Apare o nouă monedă în România! BNR o va lansa începând de săptămâna viitoare

Așadar, BNR va lansa în circuitul numismatic, începând de luni, 30 mai, o monedă din argint cu tema 140 de ani de la nașterea lui Vasile Pârvan. Aceasta va avea o valoare nominală de 10 de lei, diametrul de 37 mm şi greutatea de 31,103 grame.

De asemenea, aversul monedei redă o imagine a ruinelor oraşului antic Histria şi inscripţia „Histria”, inscripția în arc de cerc „ROMÂNIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2022”, potrivit informațiilor transmise de BNR într-un comunicat.

Simultan, reversul monedei prezintă portretul, numele şi semnătura lui Vasile Pârvan şi anii între care acesta a trăit „1882” şi „1927”. Banca Națională a României subliniază că monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de certificate de autenticitate ale emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Prețul de vânzare pentru moneda din argint este de 465,00 lei

Trebuie menționat că prețul de vânzare pentru moneda din argint este de 465,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate. Mai mult, tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Monedele din argint cu tema 140 de ani de la naşterea lui Vasile Pârvan au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, conform sursei menționate.

Datele prezentate de BNR în ziua de miercuri, 25 mai

În altă ordine de idei, amintim că BNR a publicat în ziua de miercuri, 25 mai, date legate de indicele ROBOR. Potrivit cifrelor de la momentul respectiv, indicele ROBOR la 3 luni, referinţa pentru costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri

Valoarea din ședința precedentă era de 5,83% pe an, potrivit datelor BNR. Un nivel mai ridicat decât cel de ieri a mai fost înregistrat doar pe 12 februarie 2013, când indicele ROBOR la 3 luni avea valoarea de 5,92%. Reamintim că, la începutul anului 2022, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 6,06% pe an, de la 6,03% pe an anterior. Indicele ROBOR la 12 luni s-a majorat la 6,26% pe an, de la 6,19% pe an, marți.