Anunțul momentului pentru toți angajații din România! Florin Cîțu a spus ce se întâmplă cu salariile
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin
Premierul Ludovic Orban a declarat că valoarea salariului minim va fi stabilită în urma discuţiilor cu partenerii sociali, evitând să avanseze o cifră cu privire la creşterea salariului minim. Ministrul de Finanțe Florin Cîțu a lăsat însă de înțeles care sunt intențiile Guvernului.
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, afirmă că în stabilirea salariului minim se va lua în calcul ”acelaşi principiu ca anul trecut”.
”Vrem să fie legat de producţia României”, a afirmat Cîţu, care va participa marţi la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.
”Asta vom face şi în continuare”
”Avem acelaşi principiu ca anul trecut, vrem să fie legat de producţia României. Asta am propus anul trecut şi asta vom face şi în continuare”, a afirmat, luni seară, Florin Cîţu, întrebat despre formula de calcul pentru salariul minim.
Ministrul Finanţelor, alături de premierul Ludovic Orban şi alţi membri ai Cabinetului vor participa, marţi, de la ora 09.00, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, informează news.ro.
Premierul Ludovic Orban a afirmat, vineri, că valoarea salariului minim trebuie să aibă la bază ”indicatori obiectivi”, precum creşterea economică, productivitatea şi inflaţia.
Şeful Guvernului a precizat că valoarea salariului minim va fi stabilită în urma discuţiilor cu partenerii sociali, evitând să avanseze o cifră cu privire la creşterea salariului minim.
România, în topul UE privind sărăcia în muncă
În context, Confederația Națională Sindicală ”Cartel ALFA”, în numele lucrătorilor pe care îi reprezintă, și-a exprimat profunda îngrijorare față de tergiversarea de către Guvern a stabilirii salariului minim garantat în plată pentru anul 2021.
Acest lucru se întâmplă fără o justificare reală și obiectivă, se arată în scrisoarea deschisă publicată de confederația sindicală.
Iar raportarea salariului minim la costurile de trai decent, prin includerea indicatorului coșul minim de consum este extrem de relevantă, pentru că lucrătorii nu trăiesc într-un vid, ci muncesc tocmai pentru a-și asigura existența și traiul de zi cu zi, al lor și al familiilor lor.
România este în continuare în topul European în ceea ce privește sărăcia în muncă. Salariul minim legal ar trebui să asigure un câștig suficient pentru lucrătorii cel mai puțin plătiți, asigurând un nivel de trai de o minimă decență, arată CNS ”Cartel ALFA”.
Foto: INQUAM.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




