Mai exact, Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească în Grecia că, joi, toate categoriile profesionale din domeniul transportului public (aerian, rutier, feroviar şi maritim) vor intra în grevă generală pentru 24 de ore.

Totodată, potrivit sursei citate, vor fi anulate toate cursele aeriene, rutiere, maritime şi feroviare interne şi internaţionale.

În ceea ce îi privește pe cei care se confruntă cu situații neprevăzute, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic :+302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Românii se pot informa singuri

De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.

În același timp, MAE recomandă consultarea paginilor de Internet https://atena.mae.ro/, https://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.