Andreea Esca a dezvăluit ce face zilnic pentru a rămâne sănătoasă. Cum reușește să își mențină silueta

Așadar, prezentatoarea a explicat că merge la sport în mod regulat, indiferent de problemele cu care se confruntă. Mai mult, aceasta a subliniat că are prieteni simpatici și o familie frumoasă, iar toate aceste elemente „reprezintă cumva o viață sănătoasă”.

„Nu știu dacă am cel mai sănătos stil de viață, dar merg la sport dintotdeauna, în mod regulat, orice s-ar întâmpla. Nu am fumat niciodată, nu știu dacă contează, alcool nu prea beau. Beau câte un pahar undeva, așa de gust. Nu e pasiunea mea!

Dansez mult, îmi place muzica, am prieteni foarte simpatici, am o familie frumoasă. Toate aceste lucruri, la un loc, reprezintă cumva o viață sănătoasă”, a declarat Andreea Esca, conform informațiilor transmise de PRO TV.

Andreea Esca a vorbit despre salariul său

Andreea Esca are o carieră de 30 de ani la TV, subiectul salariului său a fost și este o temă de discuție pentru mulți români. De-a lungul timpului, s-au vehiculat diferite ipoteze precum că Esca primește zeci de mii de euro. Vedeta se amuză pe seama acestor teorii și evită să dezvăluie câți bani primește, de fapt.

Prezentatoarea TV a fost mereu discretă în ceea ce priveşte veniturile pe care le încasează. Andreea Esca a recunoscut, totuși, că detestă să fie întrebată despre câștigurile sale, motiv pentru care nu a dezvăluit niciodată suma pe care o încasează lunar.

„Nu, salariul meu nu mai e același. Nici nu știu de unde a pornit această legendă. Cred că a rămas ca o glumă, ca bancurile cu Bulă. Nu cred că pe români îi interesează atât de mult salariul meu”, a declarat Andreea Esca, potrivit Viva.

„Cred că este doar pentru faptul că eu am fost aici înaintea Pro TV-ului. Atunci când am venit eu era Canal 31 și, împreună cu o echipă, am creat Pro TV-ul. Dar nu cred că există cineva care să nu poată fi înlocuit. Oricine poate să fie înlocuit. Sigur, e legat de branding, de faptul că am fost aici din prima zi. Dar nu sunt atât de narcisistă încât să spun că nu ar mai putea altcineva să facă ce fac eu.

Dacă te iubești cu cineva atâția ani, e greu să fii înlocuit. E ceva legat de o emoție, de o legătură foarte puternică, de o obișnuință. S-ar putea să fie oameni din familia ta pe care nu-i vezi atât de des pe cât te „vezi” cu mine”, a mai spus Andreea Esca.