Preşedintele american Joe Biden a declarat, sâmbătă, stare de dezastru major în Texas şi a cerut agenţiilor federale să identifice resurse suplimentare pentru zonele afectate de furtuni de zăpadă şi de frigul intens. Statul Texas şi alte regiuni ale SUA sunt afectate de câteva zile de furtuni de zăpadă extreme şi de un val de frig intens care au făcut ca milioane de oameni să rămână fără căldură şi fără curent electric. Multe gospodării au rămas şi fără apă.

Au murit din cauza problemelor cauzate de vreme cel puţin 69 de persoane, scrie news.ro, care citează AP iar situația nu pare să se îmbunătățească.

Decizia lui Joe Biden, extrem de importantă

Ca urmare a declarării stării de dezastru major, cei din zona afectată pot beneficia, între altele, de granturi pentru cazare temporară şi pentru reparaţii şi de împrumuturi pentru acoperirea daunelor la proprietăţi neasigurate. Joe Biden a declarat vineri să speră să facă o deplasare în Texas săptămâna viitoare, însă nu vrea ca prezenţa sa şi a celor care îl însoţesc să reprezinte o povară în contextul eforturilor din zonă.

Situația e dramatică în Texas

De 4 zile, milioane de oameni stau fără electricitate și fără căldură în case. E vorba de orașe întregi unde furtuna a devastat infrastructura, rupând cablurile de înaltă tensiune. Criza alimentară bate la ușă. Asta pentru că furtuna a blocat orice posibilitate de a face aprovizionarea.  Reţeaua de distribuţie a energiei din Texas a fost la un pas de colaps, susţine un legiuitor din Congresul statului.

Guvernatorul Greg Abbott a susținut că realitatea este că fiecare sursă de energie la care are acces statul Texas a fost compromisă din cauza temperaturilor foarte scăzute, sau din cauza avariilor la echipamente. El a susținut că nu mai sunt disponibile nici sursele de energie solară şi eoliană. Ele reprezintă, în total, 10 la sută din energia electrică a Texasului.