500 de lei! Atât i-a costat pe fiecare dintre protestatarii care au scandat împotriva ALDE și i-au întâmpinat pe liderii partidului cu un sicriu și o cruce, la Brașov. Amenzile au fost aplicate de jandarmi. Amenzile pentru cei care au protestat în 12 mai, în timp ce se desfășura „Marşul demnităţii”, organizat de ALDE la Brașov, au fost trimise de Jandarmerie prin poștă, iar unii dintre cei sancționați au postat procesele verbale pe Facebook.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Brașov, Ion Zaharia, în timpul mitingului au fost legitimate 27 de persoane, iar ulterior au fost amendate 18, după ce au fost vizionate înregistrările video. „Au fost legitimate 27 de persoane și, ulterior, au fost 18 persoane sancționate pentru concurs de contravenții, ca urmare a faptului că au ignorat două avertizări ale Jandarmeriei. Sancțiunile au fost aplicate ulterior, după vizualizarea imaginilor video și stabilirea gradului de implicare în contramanifestație a fiecărui participant”, a spus Ion Zaharia.

În procesele-verbale postate pe rețeaua de socializare se arată că amenda este aplicată pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, iar o parte dintre persoanele amendate au anunțat că vor contesta sancțiunea. Aproximativ 30 de persoane adunate în apropierea Platformei Roman, unde a avut loc, în 12 mai, mitingul ALDE de la Braşov, au adus cu ele un sicriu şi o cruce, au purtat pancarte pe care scria „Tăriceanu pentru noi este Dragnea 2” şi au scandat lozinci împotriva ALDE şi PSD. Pentru că au fost legitimaţi de jandarmi, protestatarii au scandat şi împotriva acestora: „Jandarmeria apără hoţia!”, anunță mediafax.

În momentul în care coloana de susţinători ALDE a ajuns în dreptul grupului de protestatari, aceştia au fluierat, huiduit şi au scandat „Libertate” şi „Hoţii”.