Titi Aur ne avertizează! Geamurile murdare la mașină pot afecta semnificativ vizibilitatea șoferului. Praful, noroiul, zăpada sau gheața pot obstrucționa vederea, punând în pericol atât conducătorul auto, cât și pe ceilalți participanți la trafic. În plus, o mașină mai curată consumă și mai puțin carburant, după cum relevă anumite studii.

Titi Aur: Geamurile murdare, un pericol pentru șoferi

Conform Codului Rutier, șoferii au chiar obligația de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale mașinii. Dacă neglijezi această regulă și circuli cu geamurile murdare sau acoperite de zăpadă, poți fi amendat cu o sumă cuprinsă între 870 și 1.160 de lei.

O problemă și mai mare este că în lege nu este specificat cât de curat trebuie să fie geamul, așa că rămâne la discreția polițistului dacă acordă sau nu amendă șoferului respectiv.

În acest context, fostul pilot de raliuri și specialistului în conducere defensivă, Titi Aur, le transmite șoferilor că nu ar trebui să circule cu mașina murdară. Asta nu neapărat de frica amenzilor, ci și pentru că asta reprezintă un pericol real.

„Sunt tot felul de soluții, inclusiv pentru parbriz, ca să plece apa de pe el. O mașină, cu cât este mai lustruită și mai curată, cu atât are frecarea mai mică. Frecarea este un element care influențează consumul. Dacă este murdară, frecarea e mai mare.

A întreține mașina, înseamnă și latura estetică, dar înseamnă și că vopseaua va rezista mai mult, va fi mai lucioasă și mai frumoasă și vom consuma mai puțin. Pe cale de consecință, mașina va merge mai repede“, a spus Titi Aur, potrivit DCNews.

În plus, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, o mașină curată consumă cu până la 10% mai puțin combustibil decât una murdară, pentru că aerodinamica se îmbunătățește, iar frecarea este redusă.

Cultura automobilistică se reflectă în numeroase aspecte spune Titi Aur

Titi Aur spune că asta se vede în numărul de accidente, preferințele în cumpărarea de mașini, modul în care oamenii învață să conducă, participarea la circuite și obiceiurile legate de întreținerea vehiculelor. El a subliniat că aceste elemente fac parte din cultura tehnică și educația în domeniul auto.

Potrivit lui Titi Aur, România nu poate fi comparată niciodată cu societatea din Anglia în ceea ce privește cultura automobilistică. El a subliniat că în Anglia există o cultură diferită față de România, cu o înțelegere mai profundă a aspectelor legate de mașini, o educație diferită, precum și numeroase ateliere de preparări auto și circuite pentru teste și antrenamente.

De asemenea, a adăugat că țări precum Ungaria și Franța au un număr semnificativ mai mare de circuite și piste, unde proprietarii de mașini participă la diverse activități.

„Ei au un cu totul alt cult pentru automobil, înțeleg mult mai multe, au fost educați altfel, sunt ateliere de preparări de mașini la fiecare colț de stradă, sunt piste și circuite unde se duc și fac tot felul de teste și antrenamente. De exemplu, Ungaria are 20 de circuite, Franța are peste 200. Acolo se duc proprietarii de mașini și fac diferite lucruri. Este alt fel de educație,. La noi nu există așa ceva!”, a mai spus Titi Aur.