Actorul sud-african Presley Chweneyagae s-a stins din viață

Actorul sud-african Presley Chweneyagae, cunoscut pentru rolul jucat în filmul „Tsotsi”, recompensat cu un premier Oscar pentru cel mai bun film străin în anul 2006, a murit. Actorul s-a stins din viață la doar 40 de ani, cauza morții sale fiind necunoscută.

Nefericitul anunț a fost făcut marți, 27 mai 2025, de către agenția care-l reprezenta.

„Cu o profundă tristeţe confirmăm decesul prematur al unuia dintre cei mai talentaţi şi iubiţi actori din Africa de Sud, Presley Chweneyagae”, a transmis agenţia MLASA.

Presley Chweneyagae
Presley Chweneyagae (SURSA FOTO: X, Newzroom Afrika)

 

Filmul „Tsotsi”

Filmul „Tsotsi” este un lungmetraj despre un infractor de doar 19 ani din Johannesburg, care ajunge să aibă grijă de un bebeluş găsit pe bancheta din spate a unei maşini pe care tocmai o furase. Această descoperire îi schimbă viața. Îşi va regăsi copilăria şi prenumele real, David, şi va începe să aibă compasiune.

Filmul „Tsotsi” a fost inspirat de o nuvelă a dramaturgului sud-african Athol Fugard, o figură importantă a opoziţiei faţă de regimul de apartheid. Toţi actorii din film provin din zonele sărace de la periferia oraşelor, unde viaţa este o luptă zilnică şi unde oamenii, pentru a supravieţui, poartă o mască de duri. Această mască cade uneori, descoperind o persoană plină de tandreţe.

Avea doar 19 ani la momentul filmării peliculei în anul 2004.

„Este o poveste despre speranţă, despre iertare şi despre problemele cu care ne confruntăm ca sud-africani: SIDA, sărăcia şi infracţionalitatea”, declara el într-un interviu acordat pentru AFP în anul 2006.

După aceea, Presley Chweneyagae debutat pe scena teatrului local din suburbia natală, lângă Mafikeng, în nordul ţării, jucând în montări ale unor piese de Shakespeare. Pe marele ecran a mai apărut doar în filme locale, cu audienţă modestă. A avut un rol în adaptarea autobiografiei lui Nelson Mandela, „Long Walk to Freedom”.

Despre Presley Chweneyagae

Născut la 19 octombrie 1984 în Mafikeng, în Provincia de Nord-Vest. A început să participe la cursuri de teatru pentru copii și să joace la vârsta de 10 ani la North West Arts Council (cunoscut acum sub numele de Mmabana Arts Culture and Sports Foundation).

De atunci a interpretat roluri în piese de teatru precum „Jack in the box”; „The Grandball”; „Dikeledi” o adaptare a unei tragedii grecești, „Electra” unde a jucat rolul lui Orestess; „A midsummer night’s dream” a jucat rolul lui Bottom și Puck; „Julius Ceasar” l-a jucat pe Mark Anthony; „Hamlet” l-a jucat pe Hamlet; «Relativity» i-a jucat pe Lungi și Pelo; „Urban Reality” l-a jucat pe Simon; „Cards” i-a jucat pe Jones și Piper, Kalushi, Rhetorical, Silent Voice. Presley a apărut, de asemenea, în reclamele MTN și The National Land Act Exhibition și „Beautiful Things”.

Printre creațiile sale scrise se numără piesa de teatru Relativity, aclamată la nivel internațional (acum publicată sub formă de carte la editura Ste), pe care a scris-o împreună cu Paul Grootboom. A regizat recent piesa sa premiată CELL NO 4.