Potrivit Alinei Crețu, ”cumulul de factori pentru care anul 2023 ar putea fi mult mai greu decât cel precedent este destul de mare”.

”Vorbim de continuarea acestui război la graniţele României şi în mod cert va exista acea presiune pe tot ceea ce înseamnă piaţa cerealelor, pe logistic şi o presiune comercială pe care am văzut-o, în anumite etape de comercializare a cerealelor şi a produselor agoalimentare, există o tendiţă şi în zona aceasta. În anumite momente, va exista o presiune, este foarte greu de cuantificat dar vedem ce s-a întâmplat, presiunea pe preţ a fost mare acum, la un moment dat nu am anticipat. Sunt foarte mulţi fermieri care sunt şi informaţi, dar nimeni nu a anticipat cu adevărat o cădere a atât de abruptă a preţurilor”, a declarat aceasta în cadrul emisiunii „Proiect de Ţară: România” de la Prima News.

Anul 2023 va fi unul dificil pentru agricultură

Directorul executiv al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România a adăugat că pentru agricultură, 2023 va fi ”un an greu pentru că începem un nou plan national strategic, un nou ciclu financiar de reguli noi de respectat pentru fermieri”.

”Pentru mulţi nu este clar cum vor trebui să respecte aceste reguli pentru a primi subvenţia pe hectar şi efectele le vom vedea abia la toamnă. Un alt element care cred că contează foarte mult este istoricul anului trecut, un an cu secetă a lucrările de primăvară şi toamnă, deci un deficit de lichidităţi la fermieri. De aceea am spus că premisele sunt cu adevărat îngrijorătoare pentru anul 2023”, a mai spus ea.

Fermierii europeni trebuie sprijiniți

Alina Crețu a mai afirmat că în contextul războiului din Ucraina, fermierii europeni sunt solidari, însă ”asta nu înseamnă că nu trebuie făcute eforturi pentru fermieri cei impactaţi de acest conflict, din România, Polonia, Cehia, Bulgaria şi ţările Baltice.”

”Aceşti fermieri trebuie compensaţi, există un fond de siguranţă a UE la care am solicitat să se facă apel, România va primi o sumă importantă. între 50 şi 100 de milioane de euro, infimă pentru pierderile fermierilor. Foarte greu de găsit o schemă să se plătească aceşti bani. (..)  Suma nu acoperă pierderile, noi am cerut de la începutul acestui conflict o implicare directă a autorităţilor europene în sponsorizarea infrastructurii din România. Clasa politică să îşi dea mâna şi să ceară ajutorul pentru infrastructura de căi ferate, şosele, modernizare Port Constanşa. Investiţii majore pe care România nu şi le permite acum. Acesta ar fi un răspuns pe care îl aşteaptă fermierii”, a completat aceasta.