Acesta a spus că deși încă se înregistrează cazuri de COVID-19, nu mai reprezintă o problemă de sănătate publică în România.

Pandemia de COVID-19 este o problemă la nivel global, dar manifestările din fiecare ţară sunt particulare. Noi avem între 200 şi 400 de cazuri pe zi, câteva decese. Au fost şi zile fără niciun deces. Este clar că, în acest moment, COVID-19 nu mai reprezintă o problemă de sănătate publică în ţara noastră.”, a declarat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila recomandă oamenilor să se vaccineze în continuare împotriva COVID-19

Cu toate acestea, ministrul Sănătății a subliniat că, la fel ca orice altă viroză, este imprevizibilă, și de aceea oamenii ar trebui să se vaccineze în continuare.

„Dar, ca orice viroză imprevizibilă din punct de vedere al evoluţiei, face să existe recomandarea vaccinării, mai ales că vine până la sfârșitul lunii vaccinul adaptat BA4, BA5, pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani sau pentru persoanele cu diverse boli cronice”, a declarat acesta duminică, la Romexpo, unde are loc examenul de Rezidenţiat.

Nu se exclude varianta imunizării sezoniere

El a precizat, de asemenea, că este pentru prima dată când se va utiliza „un vaccin adaptat” şi că nu este exclus ca imunizarea anti-COVID-19 să devină sezonieră.

„Eu personal, de exemplu, o să mă vaccinez cu cea de-a patra doză. Mi se pare protectiv, aşa cum m-am vaccinat şi împotriva gripei. Nu este exclus ca în viitor să avem o vaccinare sezonieră şi pentru COVID-19, aşa cum este şi pentru gripă, fără ca acest lucru să aibă acelaşi impact sau vreo legătură cu situaţia dramatică care a existat în cursul anului 2021, când în al patrulea val pandemic am avut peste 26.000 de decese”, a adăugat Rafila.

Vaccinarea anti-COVID-19 se va face la medicii de familie şi în centrele de vaccinare deschise în multe spitale din România, după cum a anunțat ministrul Sănătății.

Ce se întâmplă cu vaccinurile anti-COVID care vor expira?

Alexandru Rafila a anunțat joi, pe data de 16 noiembrie, ce se va întâmpla cu dozele de vaccin anti-COVID care urmează să expire, în condițiile în care România așteaptă să primească 3 milioane de doze.

„Este foarte important că am reuşit să reducem cantitatea de la peste 11 milioane la 3 milioane de doze, este clar o economie consistentă în bugetul public. Studiile demonstrează o eficacitate specifică faţă de tulpinile circulante în acest moment şi avem destul de multe cereri în acest sens. Noi am încercat să le donăm, dar nu am reuşit să găsim pe cineva să le ia sub formă de donaţie”, a spus ministrul Sănătății.