Potrivit datelor poliției, în 2019 au fost dată până acum 31.200 de amenzi, informează g4media. Aceste date au ajuns la deputatul liberal după ce acesta a interpelat ministrul de Interne cu privire la câte apeluri false au fost primite la numărul de urgență.
”Nu  sunt cuantificate distinct date cu privire la numărul de persoane identificate ca urmare a apelurilor false recepționate prin SNAU 112, însă menționăm faptul că, de la începutul anului 2019, au fost aplicate peste 31.200 de sancțiuni contravenționale (….), valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 6.200.000 lei”, se specifică în răspunsul transmis de Ministerul Afacerilor Interne.
În ideea de a reduce amploarea acestui fenomen nociv, deputatul liberal vrea majorarea drastică a  amenzilor pentru această contravenție, mai exact dublarea lor.
”Regretabil este faptul că un număr atât de mare de persoane nu conștientizează că un apel fals la 112 poate împiedica polițistul să intervină la o crimă sau medicul la un caz de salvare a unei vieți. Pentru tineri teribiliști, apelarea falsă la 112 a devenit o “joacă”, iar fenomenul capătă proporții îngrijorătoare. În calitate de deputat liberal am depus un amendament, prin care propun dublarea amenzilor, pentru cei care dau apeluri false sau abuzive la 112”, se arată într-un comunicat transmis de Florin Roman.